Itinerarii plastice

         Gheorghe Lungu sau de la imaginar la imagine


        Pe cât de discretă este prezența lui civilă, împinsă uneori, la scară națională, până la limita anonimatului, pe atât de copleșitoare și de memorabilă este pictura lui Gheorghe Lungu. Într-un moment în care șevaletul pare o relicvă istorică, iar pictura un simplu episod dintr-o recuzită ceremonială anacronică, inaptă să mai facă față unei avalanșe tehnologice și unui radicalism ideologic fără precedent, el se încăpățânează, cu vocația obstinată a unui sihastru, să deschidă porți surprinzătoare spre noi orizonturi ale imaginarului și să exploreze posibilitățile încă latente, după atâtea experimente deja consumate, ale formei și ale limbajului.
        Amestec paradoxal de tendințe adverse, meditația gravă și ironia subtilă, clamările egocentrice și autorelativizarea sceptică, tentația fabulatorie și cenzura instantanee prin decupaj și prin semn, pictura lui Gheorghe Lungu funcționează ca o placă turnantă pentru cele mai diverse tipuri de lectură și de interpretare. Combinațiile surprinzătoare și dialogurile imposibile pot trimite către experiențele suprarealiste, citatele culturale și reciclarea unor motive celebre invocă spiritul așezat al clasicității, suspendarea formelor în spații indeterminabile generează solitudini metafizice, iar întregul eșafodaj epic, fracturat savant pentru a înlătura orice tentație a lecturii narative, exterioare purei plasticități, așează această pictură în câmpul expresiv și conceptual al unei postmodernități profunde, al aceleia care percepe lumea într-un prezent continuu și al unei simultaneități care modifică, în mod fundemental, însăși percepția spațiului.
        Privită astfel, pictura lu Gheorghe Lungu este un imens colaj, o coagulare extinsă până la sfidarea posibilităților de percepție, dar colajul său nu se referă la o o procedură tehnică și la un set de materiale, ci la o capacitate excepțională de a juxtapune realități, de a conexa lumi existente sau doar posibile și, finalmente, de a configura un alt Univers, acela care transformă imaginarul, ca potențial, în imagine propriu-zisă: tangibilă, densă și imperativă.

                                                                                                     Pavel ȘUȘARĂ