Maxim Dumitraş sau despre sculptura Zen

        Format la intersecţia unor realităţi divergente, a naturii fruste cu mesajele culturii, a ruralului cu urbanul, a arhaicului cu modernitatea şi a obiectualităţii cu virtualul, Max Dumitraş a spart barierele, a împăcat contrariile şi a remodelat limbajele. Toate reperele culturii tradiţionale mai mult sau mai puţin localizate istoric şi etnografic, dar şi acelea ale arhaicităţii pur şi simplu, în special cele ce ţin de tehnică, de materiale şi, pînă la un punct, chiar de  lumea conscrată a formelor, cum ar fi lemnul, lutul, nuielele, cioplitul, modelatul, împletitul etc., se armonizează şi intră într-o altă dimensiune prin coliziunea cu materiale, tehnici, medii şi ideologii noi. Dacă aici amintim metalul, polimerii, formele industriale gata constituite,  ceramica, porţelanul, mediile electronice, în special foto şi video, sudura, asamblarea, polisarea, intervenţia etc., avem deja enunţul unei alte realităţi artistice şi un nou cadru pentru reconfigurarea formelor. Împăcînd contrariile şi unificînd cronologiile, recontextualizînd istoria şi încorporînd virtualul, Dumitraş se aşează incontestabil în plin enciclopedism postmodern, acolo unde succesiunea se varsă în simultaneitate şi unde memoria lasă tot mai mult loc percepţiei nemijlocite. Din această pricină parcursul artistic însuşi este unul sintetic şi globalizator, el integrînd firesc în sincronie toate reperele unei diacronii înceţoşate.
        Max Dumitraş este, rînd pe rînd, dar şi simultan, pictor şi sculptor, provocator şi actor, fotograf, cercetător şi curator. El manipulează, cu o maximă dexteritate, toate limbajele consacrate, construieşte, prin absorbţia textului în imagine, cărţi halucinante, concepe şi dezvoltă acţiuni, creează instalaţii, intervine în spaţii publice, foloseşte camera foto şi video, adaptează cele mai vechi şi banale materiale şi tehnici la cele mai subtile provocări ale contemporaneităţii. Formele arhaice se convertesc subit în repere ale unei surprinzătoare avangarde, clasicismul se instalează confortabil în forme de lut sau în lemnul cioplit sumar, barocul se revarsă din împletitura de nuiele, romantismul se naşte din coloratura afectivă a obiectelor, iar ţipătul expresionist poate fi perceput, aproape la fiecare pas, solidar deopotrivă cu forma şi cu tonul cromatic. Dar dincolo de această simultaneitate transistorică şi postideologică, dincolo de generozitatea unei priviri ample şi atotcuprinzătoare, Max Dumitraş are un parcurs personal şi o succesiune a secvenţelor în propriul său discurs cu totul spectaculoase şi de o logică interioară infailibilă. Itinerariul  său este unul al simplificării, al purificării treptate pînă la limita disoluţiei în eter. În acest sens, el reface cumva, la alt nivel expresiv şi pe un alt vector moral, parcursul brâncuşian al degravitaţionalizării sculpturii, al deposedării materiei de masă pînă la atingerea imponderabilităţii.
        Cel mai recent ciclu al lui Dumitraş, acela în care intră temele Adam şi Eva, Treceri, Pasărea, Arcul, Melcul, este, prin esenţializarea maximă, prin disoluţia materiei, prin substituţia substanţei cu lumina, prin negarea materialului şi transformarea lui în conturul grafic al unui spaţiu gol, în ipostaza perceptibilă a spaţiului în sine, echivalentul păsării în văzduh a lui Constantin Brâncuşi. Numai că în vreme ce Brâncuşi desubstanţializează obiectul spre a-i păstra calitatea absolută şi a-i afirma esenţa, suprimînd, în speţă, morfologia particulară a păsării pentru a detaşa axiomatic ideea de zbor, Max Dumitraş rupe orice legătură cu formele preexistente, suspendă orice posibil reper exterior şi, printr-o acrobaţie surprinzătoare a enunţului plastic, remodelează neantul, face vizibil golul, conturează absenţa. Dacă sculptura lui Brâncuşi recuperează  esenţialul materiei şi repune în discuţie natura tridimensionalului pornind de la nonfigurativismul Vechiului Testament, cele mai recente preocupări ale lui Max Dumitraş deposedează sculptura de propria sa corporalitate şi o apropie de minimalismul absolut al expresiei Zen.

                                                                                                     Pavel ȘUȘARĂ