Jurnal


                „Cuvîntul în competiție cu trăirea”

         
        Interesul față de sine al durerii e mai mare decît al bucuriei, interesul față de sine al păcatului e mai mare decît al virtuții, iată sursa inepuizabilă a creației literare.
                                                                              x
        Un mare autor e contemporan cu sine, nu cu epoca.
                                                                              x
        Viață. Generozitatea Neantului, care-ți oferă ceea ce poți pînă la urmă suporta.
                                                                              x
        „Nu-i rău cine se crede, sincer, astfel” (Paul Claudel).
                                                                              x
        „La recitalul susținut de tenorul Rolando Villazòn, la pian Carrie-Ann Matcheson, Ateneul s-a transformat într-o arenă națională de omnivore urlătoare. Nu mi-a fost dat pînă acum să asist, în direct, la un spectacol atît de întristător prin mugetul nestăpînit care te propulsa în altă lume decît cea căreia încă speri că îi aparții. Iar recitalul în sine, nu mai puțin întristător. Doar fantezia și o memorie afectivă cultivată în timp te-ar mai fi putut salva. La bisuri n-am mai putut rezista. Urmărind scala, de mult depășisem cei 100 de decibeli admiși, în direct. Așa că m-am dus acasă… Păcat!” (Dilema veche, 2019).
                                                                              x
        La un spital timișorean, aud pe un bolnav adresîndu-se vecinului său de pat: „Principalul nu e să te faci mai bine, ci să te ameliorezi”.
                                                                              x
        Timidul devine îndeobște un bun psiholog, din motivul elementar al defensivei.
                                                                              x
        A.E.: „Tipuri feminine: naiv-capricioasă, vulgar-capricioasă, astuțios-capricioasă”.
                                                                              x
        Dispoziția introspectivă: o complicitate cu misterul lumii. Una nativă.
                                                                              x
        Suprema paradigmă a religiei creștine: asumarea tragică a Răului de către teandricul Isus. „Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul să poarte pecetea dezordinei, a sîngelui, a trădării și a turbării; dar nu, a fost cum nu se poate mai senină și mai demnă. A lui Hristos, dimpotrivă, poartă – întreagă – pecetea tragediei, dezgustului și ororii. Socrate moare calm, înconjurat de ucenici fideli și atenți, care-i sorb cuvintele în vreme ce el – imperturbabil și luminos – soarbe otrava nedureroasă oferită cu multă deferență de temnicer. (…) Deosebirea e totală între cele două morți, și tocmai cea divină pare inferioară, tulbure. Adevărul este că-i nespus mai umană; cea a lui Socrate, în toată măreția ei, pare – prin contrast – literară, abstractă, supusă regiei, și mai ales nerealistă.  Socrate – cu bună credință și izbîndind în bună parte – se ridică de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboară nestingherit de scîrnăvii pînă în straturile cele mai de jos ale condiției umane” (N. Steinhardt).
                                                                              x
        Lucrurile foarte dureroase nu le gîndești, pur și simplu le trăiești. Dumnezeu e unul dintre ele.
                                                                              x
        Ideile: noduri strînse pe care adesea nu le mai poți desface. Emoțiile: voaluri vaporoase, mobile în adierile vîntului.
                                                                              x
        Inima nu răspunde, doar pune întrebări. Candoarea sa incurabilă.
                                                                              x
        „Puritatea extremă poate contempla în egală măsură ceea ce e pur și ceea ce e impur; impuritatea nu e în stare nici de una, nici de alta: ceea ce e pur îi trezește spaima, ceea ce e impur o absoarbe. Îi e necesar un amestec” (Simone Weil).
                                                                              x
        A.E.: „Ce-ar putea însemna realizarea unei iubiri? Iubirea nu e ea însăși suprema sa realizare?”
                                                                              x
        Speranțele: umbre invizibile ale ființelor noastre.
                                                                              x
        Visele nocturne devin independente de noi precum o tentativă supremă a lor de-a intra într-o nouă viață, expiatoare. Cu marile riscuri aferente. Dovadă: coșmarurile.
                                                                              x
        Ochi atît de cufundat în sine, încît nu mai poate percepe imaginile.
                                                                              x
        „În plină civilizație tehnică, miliarde de oameni n-au acces la apă potabilă și instalații sanitare. Astfel: 4,2 miliarde de oameni n-au toaletă, 3 miliarde de oameni nu se pot spăla pe mîini, informează OMS, 2,2 miliarde de oameni n-au acces la apă potabilă, 1,2 miliarde de oameni trebuie să parcurgă un drum de o jumătate de oră, pentru a ajunge la o sursă de apă” (Formula As, 2019).
                                                                              x
        X vorbește, vorbește, vorbește cu o nuanță concesivă, ca și cum ar mai putea face și altceva.
                                                                              x
        „În nici o altă limbă nu s-a strecurat atîta trufie ca în limba engleză. Ar fi bine să poți compara și să știi cum obișnuiau romanii să vorbească după cîteva veacuri de putere; n-o vom afla niciodată. Însă între cele existente astăzi, limba englezilor este trufia însăși. Cuvintele ei se înșiruie parcă de-a lungul unor bețe; nu cad nici prea sus și nici prea jos. Propozițiile pot fi rupte tot ca niște bețe, orișiunde; un sentiment generic al siguranței și al superiorității iradiază din fiecare din ele, neavînd nimic de a face cu meritele și însușirile fiecăreia în parte. (…) Felul rece în care englezul face pe distinsul în limba lui este inimitabil; pentru aceasta trebuie să fie toți laolaltă sau în orice caz foarte mulți; și în orice caz trebuie să fi trăit îndelung printre acești mulți pentru a ți-l însuși” (Elias  Canetti).
                                                                              x
        A.E.: „Tip de femeie născută pentru bărbați, bărbații dînd impresia a fi născuți pentru asemenea femeie. Irevocabil, are o tactică crudă a evaziunii joculare, dar și o disponibilitate pururi fremătătoare cum un frunziș, un neapărat fariseism fie și dăruitor. Indiferent de vîrstă. Am întîlnit reprezentante demne ale speciei, septuagenare sau octogenare. Trebuie luată ca un fenomen al naturii. N-ar fi ridicol să te superi pe un fenomen al naturii?”
                                                                              x
         
        Plictisul: revers al stărilor de evadare din ființă, contemplarea, extazul, iluminarea, și nu al interesului activ, al cărui revers e odihna.
                                                                              x
        Scriptor. Fericit pentru că a izbutit să uite unele lucruri pentru că le-a fixat în scris.
                                                                              x
        „Nu poți fi toată ziua român; o oră-două pe zi mai merge, în rest ești om ca toți oamenii, nu?” (I. D. Sîrbu).
                                                                              x
        „Zece negri mititei, variantă de China: cinci asasini au încercat să paseze o misiune unul către celălalt. Omul de afaceri Tan Youhui a angajat un asasin pentru a-l elimina pe competitorul său, pentru 282.000 de dolari, potrivit unui tribunal. Însă asasinul a angajat alt asasin pentru a rezolva chestiunea, oferind 141.000 de dolari. Al doilea asasin a angajat un al treilea, care a angajat un al patrulea, care a angajat un al cincilea. Pînă la urmă, toți au fost condamnați și victima a rămas în viață” (Dilema veche, 2019).
                                                                              x
        Dacă oamenii te resping, există riscul de-a te îndoi de tine însuți, dacă toți te aplaudă, există riscul de a-i disprețui pe cei ce te aplaudă.
                                                                              x
        X păcătuiește pentru a se simți mai tînăr.
                                                                              x
        A.E.:„Autor diversificat în direcțiile prestației sale, dar pînă unde, Doamne? Aidoma unui jucător de șah care ar vrea să fie și acrobat la circ, a unui matematician care ar vrea să fie și actor porno”.
                                                                              x
        A.E.: „O idee pe care, într-un moment propice, o contempli ca pe-o imagine, îi faci favoarea de-a o estetiza”.
                                                                              x
        „Baudelaire a fost un om cu totul pervers și insuportabil; un om cu vocația ingratitudinii și a nesociabilității, peste măsură de susceptibil și absolut hotărît să întoarcă lucrurile cum e mai rău: cînd avea bani, îi irosea; cînd avea prieteni, și-i înstrăina; cînd avea noroc, îl disprețuia. Avea mîndria omului care simte că are în el și o mare slăbiciune, și o mare forță. Era un om de geniu, dar, chiar să fi putut, nu avea nici răbdarea, nici înclinarea de a-și înfrînge slăbiciunile; dimpotrivă, exploata asta în scopuri teoretice. Moralitatea unei astfel de comportări poate constitui obiectul unei discuții fără sfîrșit; pentru Baudelaire, era calea de a-și elibera spiritul și de-a ne oferi moștenirea și lecția pe care ni le-a lăsat. El făcea parte dintre cei care au o mare putere, dar numai pentru a suferi. Nu putea scăpa de suferință și nici nu o putea depăși, așa că atrăgea durerea către el” (T. S. Eliot).
                                                                              x
        Senectute. Dacă erosul activ dispare treptat din ființă, angelitatea cîtă a mai rămas a acesteia continuă a-l privi cu toleranță. Nu-l condamnă, ci îl îngăduie, compasional, alături de sine.
                                                                              x
        Scriptor. Cuvîntul, în competiție cu trăirea. De cîte ori nu cîștigă ultima, însușindu-și cuvîntul prin senzația de impas a acestuia?
                                                                              x
        Momente în care conștiința triumfă nu pentru că își realizează condiția de înaltă instanță rațională, ci pentru că izbutește a-ți oglindi ființa.
                                                                              x
        Satisfacție subtilă. Să renunți la ceea ce ai izbutit a găsi, pentru a putea căuta din nou.
                                                                              x
        Teroarea originalității. „Nebunie totală! Bobby Cook, de 35 de ani, din Swansea, Țara Galilor, a trebuit să accepte să schimbe rolurile de nuntă cu aleasa sa, Ciara O ‘Donnell, de 28 de ani. Ca să-l ia de bărbat, Ciara i-a cerut viitorului soț să se îmbrace el în mireasă, iar ea să se îmbrace în mire. (…) Mirele a trebuit să accepte de asemenea să ia numele de familie al miresei, fiindcă așa a dorit ea” (Click, 2019).
                                                                              x
         „Nu te pot condamna în mod absolut decît cei care ar fi inocenți la modul absolut” (Camus).
                                                                              x
        Compasiunea disprețuitoare pentru zilele abia trecute. Trecutul cel producător de amintire, mitizant, de regulă  nu ia naștere imediat, ci într-o durată care-l validează.
                                                                              x
        A.E.: „Se poate și așa. Subtilitatea, un cinism al simplității funciare a adevărului”.
                                                                              x
         La ce bun aceste tristeți? Oricum, totul există.
                                                                              x
        Scriptor. A iubi viața înseamnă a scrie despre viață introducînd într-însa sincope care sunt momentele scrisului.
                                                                              x
        Destinul: o aventură obiectivă a ființei.
                                                                              x
        „A devenit erou național în Croația și vedetă în întreaga lume! Jerry, un taur de 650 de kilograme, în vîrstă de un an, a reușit să scape de la moarte sigură. El a evadat de la abatorul din localitatea Kastel Stari, din apropierea orașului Split, și e de negăsit. (…) Nimeni nu-și poate explica cum a putut să sară gardul împrejmuitor, înalt pentru talia sa. Impresionați de vitejia lui, croații au început să-i trimită mesaje de încurajare pe rețelele sociale: «Bravo, Jerry!», «Ține-te bine, Jerry!», «Dreptate pentru Jerry». Ba mai mult, locuitorii din Kastel Stari au ieșit în stradă pentru a manifesta în sprijinul lui. Ei au cerut ca animalul să nu mai fie niciodată sacrificat, după ce va fi prins. Și politicienii au cerut ca Jerry să fie cruțat” (Click, 2019).
                                                                              x
         Soluții dezirabile: a avansa în vis, a te întoarce în amintire.
                                                                              x
         
        Senectute. Un elogiu, un premiu, mă rog, onorante, dar nu te-ar fi bucurat înzecit în deceniile trecute? Acum te mulțumești cu momentele nu foarte numeroase în care te simți tu însuți, seara, satisfăcut de ceea ce ai scris peste zi.
                                                                              x
        Dimineață tristă. Am privit pe masa la care mîncam o biată insectă strivită pe jumătate, care s-a zbătut multă vreme înainte de – cum să zic? – a-și da duhul.
                                                                              x
        Sufletul ți-e încă fierbinte, atît de fierbinte încît ai nevoie de un oarecare timp spre a-l răci, precum o mîncare pe care o iei de pe foc pentru a o face comestibilă.
                                                                              x
        „Cartea, o oglindă: dacă în ea privește o maimuță, nu poate să apară un apostol” (Lichtenberg).
                                                                              x
        Iubirile, comensurate cu cea mai mare fidelitate prin jertfa lor conținută. Sortite jertfei cum unei redempțiuni.
                                                                              x
        „În iconografia hindusă, cuțitul nu este atribuit decît unor divinități înspăimîntătoare, în mîinile cărora apare mai ales ca o armă cruntă. Tot astfel stau lucrurile în gliptica mexicană și maya. În China, cuțitul era o emblemă a lunii, mai întîi pentru că era curbat, apoi deoarece era legat de tema știrbirii lunii. În regiunile cele mai diferite, cuțitul are puterea de a îndepărta influențele malefice, fapt ce pare legat de unul din aspectele simbolismului fierului” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant).
                                                                              x
        Mihai Stan are bunăvoința de-a cita, în revista Litere, cîteva cuvinte mai vechi ale mele: „…fondul moral al lui Paul Goma e o cinste funciară, de-o intensitate puțin obișnuită, o cinste activă, dacă-i pot spune așa. (…) Unora le-am putea reproșa  compromisul. Lui Paul Goma i-am putea reproșa… lipsa de compromis. El practică o scrutare inumană, aș zice, a semenilor săi, nedispus a le face nici cea mai mică concesie”.
                                                                              x
        „Femeile n-ar trebui să citească decît ceea ce li se potrivește. Nimic pentru a se instrui dincolo de ceea ce e scris în anatomia ființei lor. Nimic din tot ce le-ar putea face să gîndească altfel decît gîndesc. Nimic din tot ce le-ar constrînge să simtă altceva decît ceea ce ele simt într-adevăr. În caz contrar, ele se deteriorează. Uite, zeița Venus stă întinsă pe covorul de clorofilă. Un fluture mare zboară și i se așează pe mînă. O clipă fluturele strînge aripile, apoi se desface sub  ochii ei ca o carte. Zeița încearcă să descifreze semnele de pe aripi. Aceasta e singura ei lectură” (Blaga).
                                                                              x
        Chenoza tuturor actelor noastre „bune”. Chenoza în sine a bunătății.
         
                                                        Gheorghe GRIGURCU