„Fiecare existență pe limba ei piere”



           Nu cumva parfumul devoră, aidoma unui animal de pradă, floarea ce-l emană?
                                                                                x
           Scurt nu înseamnă neapărat dens, lung nu înseamnă neapărat diluat. Însă în al doilea caz riscurile sunt mai mari, precum cele privitoare la sănătate ale unui obez. 
                                                                                x
           „Ceea ce vine pe lume fără să neliniștească, nu merită nici atenție, nici răbdare” (René Char).
                                                                                x
           Una din pozele de succes aproape garantat ale mondenului: simularea plictiselii, semnalată, dacă-mi amintesc bine, de Stendhal. Aerul său că vine de undeva. Că a poposit cumva întîmplător în locul unde se află, cu un pigment, firește, de condescendență, el aparținînd de fapt altui mediu, unde e „mai bine”, unde înflorește într-o „normalitate” superioară. Pentru moment se găsește într-un spațiu mai puțin  important, din obligații de protocol, sau dintr-o bunăvoință care e și a întîmplării, dar și a sa. Înarmat cu o discretă autoritate, emițînd în fapt următorul mesaj: „accept să mă aflu în mijlocul vostru, mă simt relativ bine aici, dar să nu uităm că sunt clipe pasagere, că voi nu veți avea acces în viața mea plasată mai sus, inviolabilă”.
                                                                                x
            Ion Brad era cenzurat ori se autocenzura? Înaltul demnitar cultural al regimului comunist apare în România literară (nr.46/16 noiembrie 2012) cu poezii datate între anii  1979 și 1988. Pînă și temutul ideolog-cenzor cultiva „literatura de sertar”? Își pregătea cu discreție „pîinea” literară pentru ziua de mîine?
                                                                                x
           „Un  loc de parcare de 2,5/5 metri s-a vîndut în Hong Kong cu 760.000 de dolari, scrie South China Morning Post, citat de CNN. Cu un preț de aproape 61.000 de dolari pe metru pătrat, locul de parcare este mult mai scump decît prețul pe metru pătrat, 18.300 dolari, al unui apartament din Hong Kong. Cele mai scumpe locuri de parcare din lume au rămas cele din Manhatan, unde sunt cîteva pentru care s-a plătit cîte un milion de dolari. E adevărat că suprafața lor e de două ori mai mare decît a celui din Hong Kong” (Dilema veche, 2018).
                                                                                x
           „A gestiona o înfrîngere e cu mult mai greu decît a gestiona o victorie” (T. Maiorescu). Pentru că victoria e o epuizare, un sfîrșit. Un tablou vivant, mai puțin un fapt de viață. Pentru că înfrîngerea conține potențialitățile revanșei, ale vieții.  Victoria e o absență, înfrîngerea o prezență în așteptare.
                                                                                x
           În artă, banalitatea nu poate fi înlăturată, ci transfigurată. Precum pîinea și vinul care, în ritualul euharistic, se transformă în duh.
                                                                                x
           Nu o dată un autor e mai puțin el însuși chiar decît un epigon al său. Dispozițiile în zigzag prin care trece (incluzînd îndoiala, slăbiciunea, intermitențele de tot soiul) îl împiedică a se identifica în permanență cu un mecanism al unei formule. „Tennyson nu era tennysonian”, remarca Henry James.
                                                                                x
           A.E.: „Nu ezit a afirma că orice trăsătură umană poate atinge apogeul. Bunăoară un Gheorghe Dinică a avut geniul vulgarității. Cred că autorul lui Pirgu l-ar fi savurat”.
                                                                                x
           „30 de milioane de oameni și-ar pierde viața în doar șase luni, iar autoritățile din lumea întreagă vor fi incapabile să stopeze numărul deceselor în cazul unei pandemii. Este semnalul de alarmă tras de miliardarul Bill Gates, la un secol distanță de la cea mai mare catastrofă medicală din istorie. (…) În cadrul dezbaterii, Bill Gates a prezentat o simulare realizată de către Institute for Disease Modeling, care a arătat că o nouă formă de gripă – precum cea care a ucis 50 de milioane de oameni în 1918 – ar putea omorî acum aproximativ 30 de milioane de oameni. (…) Trebuie să fim pregătiți pentru acest scenariu apocaliptic la fel cum ne pregătim pentru război. Următoarea pandemie ar putea să își aibă originea pe ecranul unui computer al unui terorist care va folosi ingineria genetică pentru a crea o versiune sintetică a virusului variolei sau o tulpină extrem de contagioasă și letală a virusului gripei” (România liberă, 2018).
                                                                                x
             Indivizi de evidentă proastă calitate, veninoși, vulgari, certați cu bunul simț, se arată nu o dată capabili a juca rolul tipului „pozitiv”. Binevoitori, săritori, agreabili, tocmai la antipodul firii lor, poate chiar cu un plus de aparență favorabilă, în comparație cu semenii „de treabă”. Cum așa? E o strategie a ipocriziei, un pervers dar histrionic, sau cei în cauză posedă niște moduli morali compensatori, care, în unele momente, li se activează contrariindu-le natura curentă? De meditat.
                                                                                x
           „«Și dacă perla de mare preț pentru a cărei dobîndire un om renunță la toate bunurile se dovedește pînă la urmă a fi falsă?» Ce contează cîtă vreme cel ce-o are nu știe?” (Gide).
                                                                                x
           Nu te poți cu adevărat repeta. Această condiție inexorabilă a ființei tale lăuntrice îți îngăduie să intuiești irepetabilul, în pofida unor aparențe opuse, caracteristic tuturor întîmplărilor mici-mari ale realului.
                                                                                x
           Dacă pierzi un caiet cu texte scrise de tine (mi s-a întîmplat, din nefericire, nu o dată), te simți disgrațiat, pustiit de undeva „de sus”. Apăsat de umbra ființei tale irepetabile, așa cum s-a decis acolo.
                                                                                x
           A.E.: „Fiecare existență pe limba ei piere. La propriu, lumea poeților care se veștejește ca limbaj, uneori surprinzător de repede”.
                                                                                x
           Vanitatea: capitularea rușinoasă a orgoliului.
                                                                                x
           „Orice este vital este irațional, și întreaga sferă a raționalului este antivitală, fiindcă rațiunea este prin excelență sceptică. Triumful suprem al rațiunii, facultatea analitică, adică destructivă și dizolvantă, este de a pune la îndoială propria sa valabilitate. Iraționalul pretinde a fi adus la rațiune și singură rațiunea poate acționa asupra iraționalului. Trebuie ca amîndouă să se sprijine reciproc și să se asocieze. Dar să se asocieze în luptă, căci și lupta este o modalitate a asocierii” (Unamuno).
                                                                                x
           Din istoria cruzimii față de animale: „Victoria Beckham are 100 de poșete din 130 de crocodili. Alți 43 de struți, 780 de miei și o cireadă de vaci au murit pentru garderoba cîntăreței de 44 de ani. (…) La averea pe care o are împreună cu soțul său, fost celebru fotbalist David Beckham (43 de ani), de 450 de milioane de dolari, își permite orice. (…) Prețurile sunt uriașe, dar jurnaliștii nu oferă decît exemplul poșetei roz de struț care a costat 55.745 de dolari (circa 224.178 de lei). Victoria Beckham nu concepe să poarte de două ori aceeași haină. Poșetele scumpe le schimbă ca pe niște șosete” (Click, 2018).
                                                                                x
             Inteligența visează unitatea stilului. Profunzimea atinge, în descensiunea sa, particulele haosului. De atîtea ori încercăm a stabili punți de legătură între ele, cu încredere, durere, nostalgie, viclenie.
                                                                                x
           Voluptatea scrisului e ambiguă, căci „întorcînd foaia” spre a reciti cu ochi critic un text propriu, constați și ce „nu se cuvine” într-însul, ca și cum dintr-o mîncare pe care o ai în fața ta ai extrage o insectă.
                                                                                x
           „Vreau să fiu singur ca să iubesc oamenii” (G. Călinescu).
                                                                                x
           Aproape cincancenară, planturoasă, senzuală, intelectualizată, „damă bine”, cu dificultăți de afirmare pe care le expune insistent, nu fără volute ale cochetăriei. Mereu „provocatoare” în succesiunea de poze pe care le adoptă. Modestia e una dintre ele, care o înfățișează cu un aer de umilitate similicreștină, gata parcă a purta resignată poverile sorții. Alteori e sever-retorică, dezlănțuită cu o masculinizare ce-i scoate în relief musculatura torsului moral, luînd în piept lumea întreagă. Pînă aici o rezervă sexuală. Dar cînd e provocată de un partener ce n-o lasă indiferentă, fie și debitînd vorbulițe porno, schimbă rapid registrul. Am surprins-o trecînd într-o clipită de la lamentația ușor teatrală a Destinului ingrat sau de la acuzarea unui virulent „rău de mașină”, la rîsete de demimondenă repetate fără sfială. Dama în chestiune îmi declara cu avînt că m-ar socoti un mentor, un maestru. Încerc a mă apăra de un astfel de rol, explicîndu-i că nu se mai află la o vîrstă a formării în care ar putea avea realmente nevoie de un „maestru”, ci la una în care ne adăpăm natural la o serie de surse ale livrescului, ceea ce ar face ca un singur model să aibă un efect păgubos asupra producției proprii. Degeaba. E adorabilă, ținînd a rămîne azi la figura de școlăriță cuminte, cu cozi îngrijit împletite și cu caietul de note în față, privindu-și „dascălul” drept în ochi…
                                                                                x
         
           Exprimîndu-ne public, călcăm cu talpa ființei noastre așa-zicînd pe pămînt. Dar nu o dată, din pricina unei defecțiuni anatomice, această talpă e a unui picior plat.
                                                                                x
           A.E.: „Urmărind, vai, uneori în exces, micul ecran, cu secvențe nu de puține ori monotone, aș dori să văd ciocniri între «pietrele tari» care de obicei se cam evită: C. T. Popescu, Mircea Dinescu, Octavian Tudor, Mircea Dogaru, Victor Ciutacu”. Dar C. V. Tudor? „Vadim e un isteric, așadar un caz clinic care iese din cadru”.
                                                                                x
           „O bancă chineză de spermă a dat un anunț publicitar prin care solicita donatori  «cu o înaltă calitate ideologică». Așadar, erau căutați cetățenii cei mai respectuoși cu legea și cu politica Partidului comunist. E adevărat că, după cîteva zile, anunțul respectiv a fost retras, dar dorința de a perpetua politic specia a rămas” (Dilema veche, 2018).
                                                                                x
            Există amintiri ale amintirilor. De cîțiva ani n-am mai călcat prin Cluj, dar îmi amintesc nu o dată preumblările prin burgul studenției mele, inclusiv cele de după 2000, pe urmele amintirilor inițiale, din anii ‘50. Ele se supraetajează în acea construcție absconsă care e  trecutul. Acced la o ierarhie melancolică. Cele mai noi își arogă o blîndă autoritate sceptică față de cele mai vechi, invers decît în societate unde părinții își protejează odraslele.
                                                                                x
           Ai nevoie de minciuni palpabile, de utopii care au gust și miros, de iluzii care-ți dau o certitudine fizică. Viața ca revers al poeziei.
                                                                                x
            Sapiența evreiască socotește că un singur om nefericit angajează întreaga omenire. Un poet ar putea spune că un singur cititor fidel îi e de ajuns. Ferice poetul care își recunoaște, fără nici un dubiu, un atare cititor.
                                                                                x
           A sta de vorbă cu tine însuți, remediu deopotrivă al solitudinii și al socializării.
                                                                                x
           „Penka, o vacă aparținînd bulgarului Ivan Haralampiev, a trecut din greșeală granița în Serbia, iar polițiștii de frontieră n-au observat-o. Un sîrb a identificat-o după ecuson și a vrut să o restituie proprietarului, dar autoritățile bulgare au decis că vaca trebuie împușcată, pentru că a părăsit granițele UE și nu mai are voie să vină înapoi. Ar trebui să existe libertatea de mișcare și pentru animale. Iar unii reprezentanți ai autorităților ar trebui închiși în țarcuri, cu talanga la gît” (Dilema veche, 2018). Am aflat că, în cele din urmă, din fericire, Penka a fost salvată.
                                                                                x
           Deosebirea dintre naivitate și prostie: pe cînd cea dintîi se dăruiește necondiționat obiectului său, cea de-a doua îl batjocorește chiar fără a-și da seama.
                                                                                x
            „Prietenia dintre Iorga și Pârvan a fost constantă și sinceră, cu toate că ei se aflau, temperamental, la antipozi, iar idealurile lor morale se diferențiau. Să notăm că viața particulară, atît a lui Iorga cît și a lui Pârvan, se caracterizau prin austeritate și puritanism. Prestigiul lor se baza și pe aceste detalii foarte importante pentru tineret. N. Iorga suferea de arghirofilie (îl chema, de fapt, Arghiropulos), dar lucrul nu se vedea. Pârvan a murit sărac. Iorga a achiziționat o mare avuție din pantahuze și indelicateți bugetivore. A fost, ca și D. Gusti, un titanozaur al bugetului statal. Iorga era lipsit de modestie și era de o vanitate absolut copilăroasă. La Pârvan, nu se găseau pic de orgoliu, pic de vanitate, ci numai dorința jertfei, pentru binele Cetății și al ciracilor. Pârvan avea capacitatea de concentrare. Peste Getica poate trece un secol, și metoda de lucru este definitivă. Iorga are o mie de lucrări și nici o carte, exact ca Mihail Sadoveanu, care are o sută și n-a realizat una singură, pe măsura marilor sale talente. Nici din Iorga și nici din Sadoveanu nu se poate traduce nimic la înălțimea operelor, care sunt mari dar compuse din lucrări micșoare” (Petre Pandrea).
                                                                                x
           Recursul la detalii are un caracter dramatic, semnificînd fie așteptarea însuflețită de candoare a întregului (comportarea copilăriei), fie deznădejdea de-a nu-l fi putut cuprinde (starea poeților, dar și a oamenilor beți sau drogați, circumstanță relevată de Baudelaire).
                                                                                x
           Împotriva impresiei curente care asociază prostia cu hazul („rîde ca prostul”), aceasta e placidă, conservatoare. Neînstare a relativiza, a se juca (jocul nu e fața vitală, euforică a relativizării?), prostul e un tip „serios”. Limitele sale mentale îi dictează instinctiv o prudență în raport cu umorul care e, prin mobilitatea sa impredictibilă, un risc.
                                                                                x
        Hotarul ascuns chiar și într-un sîmbure.
                                                                                x
           „Nenorocirea ta proprie – care este aceea a tuturor poeților – constă în aceea că prin vocație tu nu poți avea decît un public, pe cînd tu cauți suflete gemene” (Cesare Pavese).
                                                                                x
           Acele stări copleșitoare de iubire-durere, în care ai crede că pătrunde o rază a iluminării, care ne consubstanțiază cu ceea ce nu e și totuși e… Trec, aparent dispar. Dar în fapt ele rămîn înscrise în ființă precum o poezie favorită care există, chiar dacă n-o mai recitești poate niciodată.
                                                                                x
           „«Pentru a ști ultimele secrete, dacă n-ai trecut încă prin moarte, treci, cu ochii deschiși și inima neprihănită, prin infern»” (Monseniorul Ghika).
                                                                                x
           August 2012. Vreau să-l felicit pe confratele Dumitru Ungureanu pentru un gest de onoare, acela de-a fi renunțat să colaboreze la o revistă, în momentul în care aceasta a oferit o rubrică lui D. R. Popescu. A. E.: „Parfumul și mirosul fetid nu merg în aceeași odaie”.
                                                                                x
           Odihna: Nimicul domestic, Nimicul familiar.

                                                    Gheorghe GRICURCU