„O libertate tristă”

        Îți demontezi mereu ființa prin analiză ca pe un mecanism. Cînd ești tînăr, te descoperi pe tine în lume. Cînd înaintezi în vîrstă, descoperi lumea în tine, cu inevitabilele decepții.
                                                                              x

        Satisfacții care uneori preced faptele. Fapte care, odată săvîrșite, rămîn inerte aidoma unor bolovani incapabili a-ți mai trezi vreo emoție.
                                                                              x

        Stilul: o mediere protocolară între tine și lume.
                                                                              x

        „Cînd sunt întrebat ce vrea să spună maxima din Talmud: «Fie că ulciorul cade pe piatră, fie că piatra cade pe ulcior, e mereu vai de ulcior», răspund că asta înseamnă că în lumea materială învinge mereu cel mai brut lucru” (Tolstoi).
                                                                              x

        Se poate vorbi de neutralitate în sens social, dar nu și în sens intim-moral. Jeune Hermite definea individul drept „cel care nu spune niciodată «da»”, deoarece în reacțiile sale neconstrînse de convenții aparenta rezervă, „echidistanța” pe care o implică neutralitatea nu e cu putință. Un fie și infim parti pris se produce totdeauna. Eventuala tendință a conștiinței de-a „netezi” lucrurile prin neimplicare e contrariată de rapida, inconturnabila zvîcnire a unei sensibilități defensive. Acest „da” care nu se pronunță reprezintă un mijloc al conștiinței de-a se pune în gardă, nu de-a nu dispune de-o atitudine lăuntrică, decisivă.   
                                                                              x

        „Spiritele neliniștite și foarte impulsive fac adesea impresia unei solidități, a unei liniști și stăpîniri de sine uimitoare; fîntîni săritoare care, privite mai de departe, apar ca niște columne solide de marmură” (Lucian Blaga).
                                                                              x

        La pierderea unei ființe dragi ai simțămîntul că ea trăiește în tine atît de real, încît tu ești cel ce devine o prezență fantomatică.
                                                                              x

        Durerea purifică pe cei apți de purificare, astfel cum, la un examen, obțin nota de trecere doar cei care o justifică.
                                                                              x

        „Nimicul înfrumusețează ceea ce există” (Baudelaire).
                                                                              x

        Fulgerele negre ale acestei nopți interminabile.
                                                                              x

        „Alexandru George scrie că Paul Goma, ieșind «din închisoarea pe care a cunoscut-o mai degrabă prin accident, găsea de cuviință să-și reia cariera de scriitor comunist». Lăsînd la o parte referirea cinică la «închisoarea cunoscută mai degrabă prin accident», care carieră «să-și reia» în 1963, cînd nu publicase pînă atunci nici un rînd și cu greu a reușit să debuteze în «Luceafărul» abia peste cîțiva ani? Sau, «dezvăluind» că Paul Goma a primit la căsătorie de la socrul său un apartament în Drumul Taberei, Alexandru George comentează: «Așa să tot faci disidență!» Ehei, dacă ar fi făcut disidență toți cei care primiseră de la socri un apartament, bine ar fi fost!” (Mariana Sipoș).
                                                                              x

        A.E.: „Puțină megalomanie intră în orice metaforă, căci între tine și lucruri s-ar păstra altminteri o relație exclusiv funcțională”.
                                                                              x

        Cu cîtă dificultate se întîmplă să observi lucrurile pe care îți propui a le observa și cu cîtă ușurință pe celelalte care s-ar zice că nu te interesează!
                                                                              x

        „Se pare că epoca antibioticelor se apropie de sfîrșit. Doi microbiologi americani, Bonnie Bassler și Michael Silverman, laureați ai premiului «Paul-Ehrlich-și-Ludwig-Darmstaedter» pentru anul 2021, au descoperit că, pentru a putea invada eficient un organism, bacteriile comunică unele cu altele și acționează coordonat, asemenea unei trupe de asalt. Prin urmare pentru a combate o infecție, va fi suficient ca medicamentele viitorului să bruieze comunicarea interbacterială. Războiul informațional e operativ și la modă în toate domeniile vieții” (Dilema veche, 2021).
                                                                              x

        Ființele multiubite pe care le-ai pierdut, personaje ale unei drame cu final necunoscut, care, chiar dacă își are începutul cu decenii în urmă, nu se va sfîrși decît odată cu viața ta.
                                                                              x

        A.E.: „Ipocriții, simulatorii, indivizii cu ascunzișuri te privesc neprietenos din capul locului, îți aruncă priviri piezișe, suspicioase de cum te-au zărit”. Oare de ce? „Habar n-am”.
                                                                              x

        „Noutatea, mai mult decît măreția lucrurilor, ne îndeamnă să le căutăm cauza” (Montaigne).
                                                                              x

        X trece pe lîngă visul tău precum pe lîngă o cunoștință mai în vîrstă, pe care, din impolitețe, în loc s-o salute, se face că n-o vede.
                                                                              x

        „Poezia este ametodică, pentru că vrea totul și dintr-odată și pentru că nu se poate îndepărta nici chiar pentru o clipă de lucruri pentru a se adînci în fundament – aspect în care se deosebește de atitudinea religioasă. Așa cum nu se poate desprinde nici de origine, pentru a capta mai bine lucrurile – detaliu care o diferențiază limpede de filosofie. Le vrea pe amîndouă în același timp. Poetul nu distinge între ființă și aparență. Nu distinge pentru că nu decide, pentru că nu se decide să aleagă, nu se hotărăște să scindeze nimic: nici aparențele, nici ființa” (Maria Zambrano).
                                                                              x

        A.E.: „Extravaganța: palma pe care și-o dă firescul spre a se trezi la realitatea unei epoci tot mai descentrate precum a noastră”.
                                                                              x

        A.E.: „Marea durere morală, o naivitate sublimă. De unde adesea neîndemînarea ori chiar blocajul autorului de-a răsfrînge în text acest impresionant infantilism fără vîrstă.
                                                                              x

        „E o proastă socoteală să consideri un lucru de mare preț atunci cînd îl pierzi, iar cînd îl ai, să-l consideri drept nimic” (Plutarh).
                                                                              x

        Cel mai lung tunel feroviar din lume are 58 km. lungime, trecînd pe sub Alpii elvețieni.
                                                                              x

        Iluzia nu se împotrivește realului, ci deziluziei care se naște odată cu ea, pe care o poartă în sînul său.
                                                                              x

        O libertate tristă cu care nu mai ai ce face.
                                                                              x

        „Sfîntul Gheorghe este ocrotitorul armatei române. Marele mucenic a fost patronul spiritual al domnitorului Ștefan cel Mare, de aceea imaginea sa era pictată pe steagul Moldovei medievale. Sfîntul Gheorghe ocrotește mai multe categorii sociale: este patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreților, bolnavilor de lepră. De ziua sa oamenii se cîntăresc pentru a-și păstra sănătatea tot anul. Gospodarii dau foc gunoaielor și vechiturilor, iar cenușa rămasă, după ce totul a ars, se amestecă cu untură și se ung ușile grajdurilor pentru a îndepărta spiritele rele care în această noapte fură sporul casei: laptele și ouăle” (Click, 2021).
                                                                              x

        Inacceptabilul există grație acceptabilului. Rigoarea noastră negativă provine din generozitatea a ceea socotim că se cuvine a fi.
                                                                              x

        A.E.: „Nimic de făcut. Un text și mai antipatic decît autorul său”.
                                                                              x

        E adevărat, apele se despart de uscat, dar totodată, ceea ce nu se remarcă totdeauna, și de alte ape.
                                                                              x

        „Perpetuarea zeilor în istorie ar fi de ajuns pentru a înțelege că ei corespund unor nevoi de neînlăturat ale spiritului. Chiar dacă omenirea și-a schimbat, uneori, divinitățile, niciodată însă nu s-a lipsit de ele. Înainte de a ridica palate regilor, oamenii au clădit lăcașuri zeilor. Nevoia de religie ne arată acel caracter de fixitate ca și celelalte aspirații fundamentale ale naturii noastre” (Gustave le Bon).
                                                                              x

        Lupta poetului cu verbul, aidoma luptei lui Iacob cu Îngerul.
                                                                              x

        Opțiune. A trăi pentru a nu mai fi tu însuți, a muri pentru a rămîne tu însuți.    
                                                                              x

        Aferat de iluziile pe care nu le mai are, întrucît cele în curs nu mai contează.
                                                                              x

        „Niciodată nu se va stărui deajuns asupra principiului că numai sentimentul poate judeca sentimentul; și că a supune pateticul la judecata minții, ar fi ca și cum am vrea să facem din ureche arbitrul culorii și din ochi judecătorul armoniei” (Marmontel).
                                                                              x

        Nu o dată scriitorul caută a-și ascunde vîrsta. Intemporalitate estetică sau… efeminare?
                                                                              x

        A.E.: „Marea durere o au cei sortiți s-o aibă. Restul, din fericire, oameni ca toți oamenii”.
                                                                              x

        „Vine un moment cînd, fără să avem imaginația mereu ocupată cu imaginea morții și nici spiritul cu ideea ei, fără chiar ca ea să constituie oarecum fondul imaginațiilor noastre, amintirea ei se esențializează în noi și-o purtăm mereu prezentă, ea ne însuflețește, fie și inconștient, toate operațiile psihice. Și atunci putem spune că avem o conștiință plenară și adevărată a vieții, dat fiind că aceasta este o murire continuă” (Unamuno).
                                                                              x

        Te străduiești a scrie doar despre ceea ce începe, nu doar despre ceea ce se termină. Chiar abordînd sfîrșitul, grație scriiturii acesta are perspectiva transmutării într-un perpetuu început.
                                                                              x

        Îmi spune X: „Pentru slăbiciunile mele de-o viață, mă bucur că beneficiez acum de-o scuză obștească, fie și atît de labilă, senectutea. Nu e meritul de căpetenie al acesteia?”.
                                                                              x

        „Ți se rupe inima! O rață albă, din specia raselor din Beijing, care a rămas paralizată după ce a fost mușcată de vulpe, învață din nou să meargă cu un cărucior cu rotile. «Surorile» ei au fost ucise de vulpe. Rața grav rănită, numită Kiwi, a ajuns la un adăpost de animale din localitatea High Fals, New-York, SUA, unde i s-a făcut căruciorul cu rotile. (…) Aceasta are o mare personalitate, spun îngrijitorii. A făcut și fizioterapie ca să-și recapete puterile” (Click, 2021).
                                                                              x

        Suferință. O iubire care nu e suficient de mare. O durere care nu e suficient de mare.
                                                                              x

        Erosul nu îndeamnă la meditație și nici la poezie (autentică) dacă nu întîmpină obstacole. Obstacole reale sau potențiale, ultimele fiind reflecția unor complexități ale ființei celui ce-l trăiește, care impun tentativa unei evadări din sine prin dublura expresivă. 
                                                                              x

        „Iertăm cu ușurință prietenilor noștri cusururile care nu ne privesc” (La Rochefoucauld).
                                                                              x

        Lucrurile care compun realul sunt mai dificile decît par, de aceea te poate calma o imagine, o speculație asupra lor. Deși resortul acestora e în bună măsură o complexitate intrinsecă sporită.          
                                                                              x

         „Înțeleg perfect și chiar împărtășesc lipsa de simpatie pe care au arătat-o întotdeauna Bisericile față de mistici, de parcă s-ar fi temut ca aventurile extatice să nu știrbească prestigiul religiei. Extaticul e, mai mult sau mai puțin, un frenetic. Îi lipsește măsura și claritatea intelectuală. Dă relației cu Dumnezeu un caracter orgiastic ce repugnă seninătății grave a adevăratului sacerdot. Așa se face, cu o rară coincidență, că mandarinul confucian încearcă față de misticul taoist un dispreț asemănător celui pe care teologul catolic îl simte față de călugărița iluminată” (Ortega y Gasset).
                                                                              x

        Sapiența se află cu lumea într-un raport de parteneriat, inteligența socotește lumea un subaltern al său.
                                                                              x

        Așa numita inspirație, pandant în regim diurn a ceea ce este insomnia în regim nocturn. Te așteptai să spun visul? A. E.: „Într-adevăr…”.
                                                                              x

        „Cel care face un rău are conștiința împăcată atîta timp cît crede că nu e rău ceea ce a făcut” (Montesquieu).
                                                                              x

        „O iubire imposibilă nu trebuie să se termine în sinucidere, în întunericul unei camere ieftine de hotel, asemenea unui erou romantic dintr-un film francez; ea trebuie să se sfîrșească într-un poem, într-o frumoasă poveste de dragoste sau într-o piesă de teatru. De aceea, nebunia mea se odihnește în trupul tău, cadavru de cuvinte, fum, umbră sau poem. Nimic atît de tragic și de banal ca o moarte din iubire, lipsită de poem” (Fernando Valerio-Holguin).
                                                                              x

        Oare amintirile nu constituie un paradoxal clasicism romantic al ființei?
                                                                              x

        Și ce te împiedică acum să scrii? Dezolarea sau insuficiența dezolării?
                                                                              x

        Azi la amiază, la fereastră, un curcubeu precum o emoție celestă.
                                                                              x

        Rațele sunt… poliglote. Cercetătorii au constatat că ele măcăne cu un accent diferit în funcție de fiecare țară în care se află.
                                                                              x

        „Emoțiile lui nu erau niciodată atît de puternice ca să nu le poată stăpîni. E un lucru cu care unii se laudă, fără a recunoaște că această stăpînire de sine ei o datorează adesea nu puterii de caracter, cît unei anumite sărăcii de temperament” (Gide).
                                                                              x

        Nu poți fi numit original decît eventual la sfîrșit, cînd toate jocurile au fost făcute, cînd strategiile te lasă rece, cînd nu te poți raporta decît la propria-ți ființă, așa cum e. Dar atunci ceea ce numim, frisonați, originalitate mai contează oare?
                                                                              x

        Intonația unei stări de spirit precum a unei propoziții care poate fi citită în mai multe feluri.

                                                                              Gheorghe Grigurcu