„Prezentul, mai curînd o aventură”


          Sensul se gîndește pe sine, poezia se percepe pe sine.
                                                                              x
          Trăind, nu putem descoperi moartea. De aceea suntem mereu nevoiți a o inventa.
                                                                              x
          „Cînd o minte e aplecată către vis, nu trebuie ținută departe de vis, nu trebuie să-i raționeze
visul… Dacă oricît de puțină reverie e primejdioasă, ceea ce te vindecă de ea nu e o doză mai mică de vis, ci visul, cît mai mult vis, tot visul. Omul trebuie să-și cunoască pe deplin visele, ca să nu mai sufere de pe urma lor” (Proust).
                                                                              x
          Vis care ajunge a se visa pe sine spre a se disjunge cît mai convingător de realitate.
                                                                              x
          Prezentul mai curînd o aventură, o graniță instabilă la extrem între ceea ce îl precede și ceea ce îl urmează. Un teritoriu relativ care-și amplifică sau reduce suprafața prin anexări aleatorii. A. E.: „Furtișaguri pe seama celorlalte două timpuri cu miză transcendentă”.
                                                                              x
          Background-ul de melancolie al oricărui vis, fie neîmplinit, fie împlinit. Nebuna concentrare de
viață într-însul aidoma unui zăcămînt prețios ce nu va ieși nicicînd la suprafață.  
                                                                              x
          Senectute. Cu cît trece timpul prelungindu-ți viața, cu atît ai senzația că moartea nu există. O
intuiție a ceea ce va fiind așa numitul final sau pur și simplu un artificiu ocrotitor, o naivă profilaxie?
                                                                              x
          „Conversația prezintă riscul plictiselii, stare de care smartphone-ul ne-a învățat să ne temem cel
mai mult, dar care este totodată și starea în care se dezvoltă răbdarea și imaginația. Facebook, Tinder, cursurile interactive online, expedierea compulsivă de mesaje, tirania e-mail-ului de serviciu și activismul social online superficial, toate conduc la eroziunea electronică a fiecăruia și, în cele din urmă, la moartea conversației în familie. (…) Conversația, intimitatea și dezbaterea nuanțată au devenit niște articole de lux într-un butic” (Jonathan Franzen).
                                                                              x
          Convingerea: un soi de credință de gradul doi, laică, dar cu un fior al purității intelectului apt a
reverbera în afect.
                                                                              x
          Un ipohondru original. Marota sa e o boală de care nu suferă. Bolile de care suferă le tratează cu
indiferență.
                                                                              x
          Mitocan bine marcat. Grobian în raport cu lucrurile delicate și delicat cu cele brute. Neapărat
cultivă cu o specială grijă vorbulițele porno, aidoma unui strat de flori iubite.
                                                                              x
          „V-ați întrebat vreodată de ce nu sunt ciori la Kremlin? Secretul este Alpha, o femelă uliu de patru
ani care face parte din Serviciul de Gardă Federal și e antrenată de ornitologul Alexe Vlasov (28 de ani). Este suficient ca Alpha să țipe de două ori și toate păsările amuțesc. Vladimir Putin se bucură de cel mai bun serviciu de pază. Cînd uliul din familia Accipitridae, Alpha, este la datorie, nicio veveriță, nicio cioară sau vreun porumbel nu îndrăznesc să se apropie de Kremlin” (Click, 2019).
                                                                              x
          Arta îi cheamă doar pe cei care prin natura lor morală o așteaptă. În rest, trucaje.
                                                                              x
          E torturat multă vreme de ceea ce nu poate fi, dar brusc înseninat, chiar fericit în regăsirea
identității sale reale pe care o ignoră.
                                                                              x
          Solitudinea e lașă, clamează lingușitorul X, dar ipocrizia sa zîmbitoare, pururi îndatoritoare, nu e
tocmai ea o solitudine lașă?
                                                                              x
          A.E.: „Admirația, colega, nu e o sinucidere latentă?”.
                                                                              x
           „Unde totul este rău, trebuie să cunoști partea cea mai rea” (Herbert Bradley). Cu condiția ca răul
să nu fie difuz și ca, prin urmare, această parte să existe. Ceea ce e deja un lucru bun.
                                                                              x
          „Ideea, considerată de tine drept bizară, de a-ți modifica propriul trecut (…)  se clarifică în
principiu prin toate gîndurile pe care le ai acum: redescoperirea copilăriei, făcută of curse modificîndu-i – adică descoperindu-i – semnificația. Cine știe cîte lucruri mi s-au întîmplat: prilej excelent pentru a-ți pregăti summa. Vrei să spui: cine știe în cîte feluri deosebite îmi voi revedea trecutul și deci voi descoperi evenimente neașteptate” (Cesare Pavese).
                                                                              x
          Perfecțiunea ar putea cuprinde virtualitățile majore ale minorului și virtualitățile minore ale
majorului. A. E.: „Cu condiția nu tocmai lesnicioasă ca să convenim asupra lor”.
                                                                              x
          A.E.: „Sătul de sine însuși ca un zeu, nesătul de sine însuși ca un om”.
                                                                              x
          A.E. : „Suficiență maximă. Această lume ce nu-și recunoaște altă menire în afara celei de-a fi
lume”.            
                                                                              x
          Reculul armei la tragere, o autocritică a violenței?
                                                                              x
          „Povestea emoționantă a motanului Razik a făcut înconjurul planetei! În urmă doar cu cîteva zile,
felina, care și-a pierdut toate lăbuțele din cauza degerăturilor, după o noapte petrecută la -40 grade Celsius, în Siberia, a putut merge din nou. Miracolul a fost posibil datorită unei echipe de veterinari inimoși. (…) Cele patru proteze sunt de înaltă tehnologie și respectă cele mai ridicate standarde de calitate, au fost realizate cu o precizie microscopică după mai multe radiografii și tomografii. Razik este cu siguranță prima pisică din lume care a beneficiat de operații de atașare a protezelor de înaltă precizie. (…) La această clinică au mai fost produse și montate proteze pentru vaci și păsări, însă niciodată pentru feline” (Click, 2019).
                                                                              x
          Orice sfîrșit în materia vieții poate avea o licărire de mister datorită faptului că e replica
începutului celui cu alibi divin.
                                                                              x
          Coincidențele. Fețe ale plictisului obiectiv al vieții, care par a da mînă liberă hazardului
(aparent?).
                                                                              x
          Pînă și limitele pot avea defectele caracterului uman: se ascund unele de altele ori se acompaniază
din interes, se concurează între ele.
                                                                              x
          Viitorul e tulburător întrucît e împovărat nu doar de neîntîmplatul său imanent, ci și de
neîntîmplatul trecutului pe care-l moștenește.
                                                                              x
          „Ambiția, dorința de putere, cupiditatea, destrăbălarea, trufia,  mînia, setea de răzbunare – toate
acestea erau la mare respect. Lăsîndu-mă în voia acestor patimi, deveneam asemenea celor mai vîrstnici și simțeam că aceștia sunt mulțumiți de mine. Buna mea mătușică, la care locuiam, făptura cea mai curată din lume, îmi spunea într-una că nu-și dorește nimic altceva pentru mine decît să am o relație cu o femeie măritată: Rien ne forme un jeune homme comme une liaison avec une femme comme il faut; și își mai dorea o altă fericire pentru mine: să devin adjutant, preferabil al țarului; și cea mai mare fericire – să mă căsătoresc cu o fată foarte bogată și să am, ca urmare a acestei căsătorii, cît mai mulți robi” (Lev Tolstoi).
                                                                              x
           În cazul unei vieți lăuntrice elementare, timpul se arată răbdător, se dilată, în cazul unei vieți care
înfățișează complexități, timpul dă dovadă de impaciență, se comprimă.
                                                                              x
          Cerul albastru cu norii săi albi, serafici, atît de real, oamenii din jur în necurmata lor forfotă
damnată, atît de ireali.
                                                                              x
          Dimineață. Bucuros pînă și de ceea ce nu poți împlini. Umilitatea unei bucurii reale.
                                                                              x
          „Căsătoria este o instituție necesară înte 20 și 30 de ani, utilă dar nu necesară de la 30 la 40 de
ani, mai tîrziu ea devine de obicei dăunătoare și duce la decadența intelectuală a omului” (Nietzsche).
                                                                              x
          Adevăruri fundamentale ce ne scapă ca apa printre degete, fiind foarte simple la prima vedere.
Raporturile noastre surprinzător perdante cu simplitatea care intră totuși în alcătuirea ființei morale precum apa în constituția celei fizice.
                                                                              x
          A.E.: „Cine a spus că e preferabil să te confrunți cu foarte mulți dușmani decît cu foarte mulți
prieteni?”.
                                                                              x
          A.E.: „Fructul cunoașterii din care a mușcat Adam era prea posibil un fruct al limbajului, limbajul
însuși”.
                                                                              x
          30 martie 2018. Durere, durere. Ne-a părăsit Gălbior după o lungă, chinuitoare boală. A. E.: „Am
impresia că vrei să mai adaugi ceva”. Chiar dacă m-ai putea socoti „eretic”, cred că și un cîine poate avea un sfîrșit de martir.
                                                                              x
          „De aceea, numai detașarea desăvîrșită ne îngăduie să vedem lucrurile ca atare, nude, scoase din
ceața valorilor mincinoase. Iată de ce a fost nevoie de lepră și gunoi pentru ca lui Iov să i se reveleze frumusețea lumii. Fiindcă nu există detașare fără durere. Și nu există durere răbdată fără ură și minciună care să nu producă detașare” (Simone Weil).
                                                                              x
          Indiferența față de suferința altei ființe nu reprezintă oare un act irecuzabil de răutate față de tine
însuți?
                                                                              x
          Mai curînd ar putea avea remediu lumea care ți-a pricinuit tristețea decît această tristețe.
                                                                              x
          Resentimentele pot fi standardizate. Marile iubiri sunt unice.
                                                                              x
          A lua o imagine reală și a o transforma în altă imagine reală, astfel cum s-ar întîmpla ca o broască
să redevină o fată frumoasă. A. E.: „Numai maleficiul care a lovit-o pe fată face cu putință miracolul”.
                                                                              x
          „Arhitectura, spune Goethe, e muzică încremenită. Frunzișul însă este o muzică vie și nesfîrșit de
lentă. Ea deschide poteci delicate în mintea celui care știe s-o asculte, iar acesta, dacă se înalță mai tîrziu la viziune, va distinge, poate, lucruri noi în spațiu. (Poetul e chemat să le numească.)” (Denis de Rougemont).
                                                                              x
          R.P. Atît de atașant, de cald față de mine în viață, atît de distant, de glacial în jurnalul său apărut
postum. Ce s-a putut petrece oare între viață și viață, ca și cum ar fi între viață și moarte?
                                                                              x
          Nicăieri mai mult decît în iubire nu te simți tu însuți, nicăieri mai mult decît în iubire nu simți mai
mult unicitatea ființei iubite. Un reflex al unicității divine. Iubirile nu se pot inseria decît convențional. 
                                                                              x
          Un aliment foarte apreciat în Vietnam, servit și în marile restaurante ca o delicatesă, e carnea de
cobră regală.
                                                                              x
          „Păsări cîntătoare. Partizanii unui om mare au obiceiul de a se orbi pentru ca să-i poată cînta
laude mai bine” (Nietzsche).
                                                                              x
          Absurdul e totdeauna neliniștit și neliniștitor ca orice nonetică.
                                                                              x
          „Locuitorii insulei norvegiene Sommarey, aflată în nordul Norvegiei, s-au hotărît să suspende
definitiv timpul din cauză că în perioada verii, timp de 69 de zile, soarele nu apune deloc. Ei au discutat problema cu autoritățile locale și vor ca localitatea lor să devină prima zonă fără timp de pe planetă. În Sommarey soarele se urcă pe cer la 18 mai și apune abia la 26 iulie. Iar cînd începe iarna, insula e îngropată în beznă din noiembrie pînă în ianuarie. Localnicul Kjell Ove Hveding povestește că «la miezul nopții, adică în jurul orei 2.00 a.m., oamenii văd copii jucînd fotbal pe stradă, localnici tunzînd gazonul din fața casei sau adolescenți înotînd»” (Click, 2019).
                                                                              x
          Învelit într-o rețea de sensibilități mereu în alertă, cabrate aidoma țepilor unui arici.
                                                                              x
          Existență. A nu avea societate, adesea a n-o avea nici măcar în fața foii albe de hîrtie.
                                                                              x
          Senectute. Realizezi acum simțămîntul de prietenie mai lesne cu un om mai tînăr decît cu unul de
aceeași vîrstă, deoarece în înfățișarea și natura comportamentală a acestuia deslușești trăsături care ar putea fi și ale tale, în virtutea a ceea ce ți se pare încă o identitate personală ne varietur. O cochetărie crepusculară?
                                                                              x
          „Convingerea ta că așa cum era cineva copil, tot așa va fi și adult și nu va schimba niciodată
«rezistența podului», și-a pierdut caracterul ei deprimant și s-a deplasat spre căutarea rădăcinilor fantastice ale momentului-eternitate” (Cesare Pavese).
                                                                              x
          Ironia: un scepticism dansant.
                                                                              x
          Oglindă incapabilă a se elibera de chipurile ce-o umplu pînă la refuz.

                                                                  Gheorghe GRICURCU