Fluviul  Tavi (II)
         
        iată a secat
        după atîtea revărsări
        prin subteranele imperiale
        mai bine spus
        s-a retras în matcă
        adică în cele multele izvoare
        ce gîlgîie acum
        bolborosesc cum lava unui vulcan
        gata să erupă decisiv
        pentru ultima dată
        despre presupusele victime eventual numărul lor
        nimeni nu se hazardează
        să se pronunţe
        există însă un semn de întrebare
        pe ce mal al fluviului
        se odihneşte copilul nevăzător
        care a prevestit
        încă de la sînul mamei
        inundaţiile din corturile vechi
        părăsite la timp
        de viitorii stăpîni ai altor vremi
        ce va să vină.
         
         
        Golul
         
        În visele lui colorate
        mai întotdeauna
        se aud zgomote
        umplînd golul lăsat de celelalte
        ale uitării şi privegherii
        zice-se.
         
        (aquarius)
         
        Trişor de emoţii
        la vedere
        asemenea semnului de carte
        împărţind-o în două părţi
        egale
        nu vei şti nicodată
        închizînd-o
        care a fost cea din care ai aflat
        minime lucruri
        despre moarte şi naşterea ei
        cît despre moartea morţii
        altădată
        la următoarea deschidere
        a Cărţii.
         
        Rugăciunea (II)
         
        Poema noastră cea de toate zilele
        n-o mai doresc Doamne
        îmi sunt îndeajuns
        sîngele şi carnea mea
        să pot să hrănesc
        cuvintele
        abia născute ale Cărţii
        cum pelicanul răstignit
        pe rugul aprins
        (îngenunche poemul în rugăciune goală
        în faţa noului Scrib
        recunoscîndu-i astfel puterea
        Profetului Mic).
         
        Rugă
         
        Doamne
        Tu Atotputernicul Atoateştiutorul
        Te implor în genunchi
        împreunîndu-mi mîinile
        curmă-mi viaţa
        deşi mi-am dorit să trăiesc
        în multe veacuri
        încă de la naştere
        atunci cînd ştii doar Tu
               dar nici atunci Doamne
               nu mă părăsi
               fără să îmi dai o ultimă zi
               în care să pot termina poemul acesta
               rugă de mulţumire totuşi
               pentru dragostea Ta
               revărsată asupra-mi
               cu atîta ură.
         
        Muşuroiul
         
        Privea
        prin ochii copilului de demult
        poporul de furnici mort
        din curtea casei sale
        de la Marginea oraşului-sat
        una singură a mai rămas
        chinuindu-se să urce grăunţa
        mai mare decît ea
        mult mai grea
        în vîrful muşuroiului
        n-a ajuns a murit precum celelalte
        pisicile Adei cîinii lui Tavi
        se roagă acum de mine
        să povestesc în poemul acesta
        scris de mînă
        că ori de cîte ori mă privesc
        ţintă în ochi
        văd ceva care seamănă
        tot mai mult cu o nălucă
        păzind zi şi noapte
        un altfel de muşuroi
        din adîncul căruia se aude
        urletul precum un scîncet
        al Cărţii devenite scrum
        ascunsă cu grijă uitată voit
        de Scribul trădător.
         
        Alegătorul de metode
        (o invocaţie)
                Lui Marian Odangiu
         
        I-au dat în grijă
        paza celor două corturi
        şi libertatea deplină
        de-a-și alege metodele  drept arme
        pentru folosire zi şi noapte
        în caz că ele vor fi atacate sigur pe neaşteptate
        de cele rămase doar în pîrgă
        În pragul putrezirii deci
        dar acum cînd mîna scrie
        acoperită de roiul cuvintelor tinere
        aude dinlăuntrul corturilor
        sunete ciudate nemaiauzite pînă atunci
        într-unul al poemului
        un cîntec de bucurie
        în celălalt al poemei
        un geamăt vestind o naştere
        (poetul îi opri mîna pentru o clipă
        din scriere
        roiul eliberîndu-i-o      părăsindu-i-o).
        Se retrase nu în coşniţa stupului
        de unde a venit  ci împărţindu-se în două
        jumătăţi
        așezată fiecare
        la cîte o uşă a corturilor.
        Cu armele în mîinile amîndouă
        poetul căzu în genunchi a rugăciune
        Doamne
        dă-mi înţelepciunea să aleg metodele
        potrivite           singurele
        prin care cîntecul şi geamătul
        să cheme la timp punctul
        să pot încheia aici
        gîndurile din această dimineaţă
        cînd nu e prea tîrziu.
         
         
        Scuipatul
         
        I s-a scuipat în faţă
        ce-i drept doar o singură dată
        reproşul „ai trăit urît
        dar îmbătrîneşti frumos”
        „o, dar tu moarte, o moartea morţii
        de dinainte de moarte
        rînjetul tău îmi face mîna și mai puternică
        să pot să te strangulez aici şi acum
        cu mult înainte de a chema cuvintele la mine
        acelea ce te-ar putea salva”     
        scuipă la rîndu-i poetul
        dar în palmele sale
        şi doar în faţa poemului următor.
         
         
        Poemul Grădinarului
                Lui Gabriel Coşoveanu
         
        Grădinarul rămase
        îngîndurat şi îngrijorat totodată
        (odihnindu-se pe piatra Eben-Ezer
        după ultima vizită de dimineaţă în Grădina Răsadurilor)
        mai mult de prima jumătate
        unde creşteau în toată splendoarea lor
        răsăditele decît de cealaltă
        în care zăceau nerăsăditele
        observă însă că una se ascunsese
        la umbra celorlalte
        cu frunzele arse de o brumă stelară
        din care se hrănea un fluture
        şi el cu aripile îngheţate
        n-avea de unde să ştie atunci
        abia după următoarea vizită de dimineaţă
        desculţ călcînd cu sete lutul reavăn
        cum îi plăcea s-o facă de fiecare dată
        aşa cum a văzut el în copilărie olarul
        care învîrtea roata cu picioarele goale şi ude
        văzu nedumerit cum răsadului-răsădit
        îi crescuseră şi înverziseră noi frunze
        şi el devenise astfel acum unul din cei mai puternici
        din partea aceasta de grădină
        iar fluturele se transformase în viermele
        ce ţesea pînza de mătase pentru ca el
        Grădinarul şi singurul stăpîn al lor
        să-şi poată acoperi mîinile
        cînd va veni vremea plantării
        într-o altă grădină pregătită deja.
        Ajuns aici
        trebuie să vă mărturisesc dragii mei
        că simt cum peste umărul meu
        priveşte Poetul aflînd toate
        despre cele de mai sus
        cu ochiul al treilea Marele Domn
        îl văd cum aleargă în fugă grăbită
        spre locul Pivniţei
        unde a ascuns Cartea şi
        din cuvintele care i-au mai rămas
        ordonă Scribului să ţese rochia de mireasă
        a poemei pentru nunta poemului.
         
        (Vom fi şi noi acolo cu sau fără invitaţie
        chiar dacă te îndoieşti
        că suntem demni de crezare
        cu sau fără voia ta
        trădătorule Cititor.)
         
         
        Visteria
         
        La sfîrşitul anotimpului
        prielnic recoltatului
        urma ca Grădinarul
        să predea Pivnicerului
        bogăţia Grădinii ca pe o visterie
        ce nu poate fi revendicată
        vreodată
        asemenea
        Cărţii însîngerate
         
         
        Poem minim
         
        Privind pe sub mînă
        pînă la capătul Grădinii
        zări leşul unui răsad
        plin de sînge
        în gura Răsadului carnivor
        apărut peste noapte
        din grădina învecinată.
         
            Octavian DOCLIN