Traian ȘTEF
         
        Un pic de tăcere
         
        Un pic de tăcere şi se născu un poem
        Care creşte pe măsură
        Ce se amestecă vocile
        Şi secunda se rupe din căldura lor
         
        Aici este fastul
        Sau ar trebui să fie
        Enigmatic rănit aproape orb
        Trecut prin toate rămăşiţele bucuriei
        Aici sîntem plini de vînătăi
        Şi cu fălcile rupte
        Cu lumina aprinsă în miez de zi
        Cu lănţişoare de aur la mîini
        Şi la glezne
        Lăudîndu-ne fraţilor dezinteresaţi
         
        Unul vine şi spune
        Celălalt vine şi spune
        Toţi vor să rămînă nu costă nimic
        Decît un pumn de mărgăritare
        Aruncate la porci
         
        Astăzi
         
        Am făcut atît de multe lucruri astăzi
        Mulţi ar obosi  ascultînd
        Enumerarea locurilor
        Prin care am trecut presat de timp
        Chemat mai departe tot mai departe
        Ca o pasăre cu inel
        Zburînd pe deasupra lumii
         
        Şi pasărea
        Un vultur pleşuv se lasă pradă
        Gravitaţiei
        Pentru un şoarece de cîmp
        Şi lumea indiferentă la insistenţele mele
        Şi aerul refăcîndu-şi repede volumul
        După trecerea mea ondulată
         
        Poate mă aude cineva
        Dacă nimeni nu mă vede
        Poate îşi va schimba vîntul direcţia
        Să nu bată tot din spate
        Da fericit sînt
        Cînd îmi bate vîntul aprig în piept
        Şi înaintez greu prin toată vraiştea asta
        Şi bat la o poartă şi mă bucur
        Că nu e nimeni acasă
        Că nu-mi răspunde nimeni
        Pentru că oricum parcă
        Nu acolo voiam să ajung
         
        Coridoare înguste
         
        Stai la masă în grădina de vară
        A teatrului
        O ploaie falsă
        În această primăvară întoarsă
        Pe dos
        Şi te gândeşti la prietenul care tocmai
        A făcut un infarct
        Adevărul este că pe unde trec
        Gândurile
        Se despică puţin spaima
        Cum ai scăpa din mâna ta
        Mîna unui copil
         
        Mai încolo o femeie
        Nu am mai văzut-o vreodată
        Mintea ei parcă trece prin
        Coridoare înguste
        Aşa îi arată privirea
        Şi când se uită spre mine
        Face ochii foarte rotunzi
        Şi eu mă simt obligat
        Să mă uit drept în ochii ei
        Cu ochii mei mari şi goi
        Să oficiez această privire iernoasă
        Pe scena teatrului din grădina de vară
         
        Prietenul meu bun s-a ridicat
        Pe deasupra cuvintelor
        S-a sprijinit puţin
        Pe o creangă de gutui înflorită alb
        În decembre
        În timp ce stelele trimiteau un pic
        De îngheţ
        Peste câmpul altui abator
        Multe înţelesuri au întâmplările
        Dacă stai să te gândeşti bine
        Doamna aceea va scrie precis
        În jurnalul ei
        Despre întâlnirea din grădina de vară
        Tu mergi acasă şi baţi covoarele
        Şi praful se depune peste tot
        Ca de obicei
         
        Cină de taină
         
        Vai tristă cină într-un tablou
        În care n-a mai trimis Rembrandt
        O umbră o epifanie
        Doar cîţiva bărbaţi care au insomnii
        Şi citesc dintr-o carte în manuscris
        Pe care dacă o duci pînă la capăt urmărind
        Cu degetul înmuiat în salivă fiecare cuvînt
        Ajungi nemuritor
        Pentru că niciodată nu vei da
        Peste ultimul cuvînt
         
        Aşa că mă gîndesc să plec
        Mă aşteaptă
        Prietenul meu din copilărie
        La cîrciuma din colţ
        Să-mi povestească
        Despre aventurile lui cu femei uşurele
        În gări în ateliere de tîmplărie în depozite
        De mucava
        În timp ce la televizorul de serviciu
        Se vorbeşte
        Numai despre oameni nenorociţi
         
        La mesele din jur sînt pescari
        Martori plătiţi
        Meseriaşi care nu se grăbesc
        Şi de ce s-ar grăbi
        Dacă tot nu-i iubeşte nimeni
        Mai mult
        Numai eu mă grăbesc
        Poate dau peste o zi frumoasă
        Cu perdelele trase să-mi intre prin pori
        Parfumuri nechibzuite rugătoare ca iedera
        Peste palatele vechi 
         
        Cum intră ceaţa în noi
         
        Ai pielea zbîrcită şi acesta e un semn
        Că locuitorul ei ar vrea să se retragă
        Şi cine i-ar putea lua locul
        Un suflet mai vesel un corp mai rozaliu
        Un şobolan rătăcit şi înfricoşat
        Prin galeriile inundate
         
        Ceaţa ca într-o depresiune
        Ca  balerina într-o lebădă
        Intră în noi şi sîntem aşa de fericiţi
        Ca o albeaţă care înfloreşte
        Şi vede tot ce nu se poate vedea
        Şi ştie tot ce s-a ştiut pînă atunci
        Şi luminează tot ce nu mai are nevoie
        De vedere
         
        Aşa se întinde pielea zbîrcită
        Ca firul pe care umblă saltimbancul
        Care tocmai s-a lipsit de forţa
        Pe care o dă gravitaţia ca să-şi ia zborul
        Şi tu citeşti mai departe despre vameşii
        Corupţi şi contrabandă
        Cartea o ţii în mîini pentru
        Cînd vor veni să ne tragă sacul de cînepă
        Peste ochii albiţi
        Cuminţiţi
         
        Îngerul din măduvă
         
        Scurtă fericire terminată
        Într-un mers a lene
        Cînd plînge cel din faţa ta 
        E imposibil să nu ţi se umezească
        Şi ţie ochii poate doar unul
        Poate cu un ochi vezi
        Şi cu celălalt eşti văzut
        Şi asta se întîmplă mai ales iarna pe ger
         
        Trec pe lîngă ziduri şi case porţi şi ferestre
        Zăpezi contemporane
        Poate e dincolo de ele o parte din mine
        Şi mă urmăreşte
        Cum stau uneori în loc
        Să-mi aduc aminte ceva
        Deh şi respiraţia se mai opreşte
        Şi auriul faţadei
        Se desface în multe nuanţe
        Şi spicul ierbii dintre crăpături
        Îşi lasă seminţe necomestibile
        Dar ele germinează
        Şi  înmulţesc ierburile  poate chiar acum
        Poate la primăvară
        Cînd se zice că dă colţul ierbii
         
        Cînd  umbli aşa alene îţi mai aduci aminte
        Cum îi scriai fetei aceleia
        Din liceu
        Un poem de dragoste
        Şi ai vrea să-l găseşti
        Printre hîrtiile din podul casei
        În lada prăfuită
        Care a rezistat la toate schimbările
        De acoperiş
        Poate e un poem mai proaspăt
        Mai însufleţit decît acesta
        Care suprapune luminile şi umbrele
        Care mai desface muşchiul de pe oase
        Şi le lasă în bătaia vîntului
        Îngrijorat că toate stau încremenite
        După un calendar
        Pe care îngerul din măduva lor
        Poate îl cunoaşte poate nu-l cunoaşte
         
        Lăsaţi-mă să privesc
         
        Mi se pare că nu pot începe
        Anul cu letargia aceasta a sălbăticiunii
        Închisă între oasele pieptului
        Lăsaţi-mă să privesc
        Cum creşte prin mirişti firul zvelt
        De secară grăbită să nască din nou
        Lujerul de gutui înflorit
        De teama de a nu se încheia anotimpurile
        Măceşele neculese printre arbuştii
        Cu spinii aurii
        Vârful de munte golaş
        Cerul cu prea multe stele
        Cum tac
         
        Ferăstrăul cu care a fostdespicatăfiinţarotundă
        A devenit instrumentul muzical
        Preferat al lui Eros
         
        Lăsaţi-mă să privesc puţin în gol
        Lăsaţi-mă
        Să ascult arcuşul îndemnat cu sacâz
        Să pipăi corpul viorii cu gâtul lung
        Nu ştiu să cânt nu ştiu să cânt
        Nu pot săstrig nu pot săstrig
        Înfricoşătorul se apropie
        În alt chip
        Cu ferăstrăul tăindu-mi răsuflarea
        Mugetul lui regesc scoală din morţi
        Tot neamul
        Pomenit de preotul satului
        Cu numele rare mai ales de femei
        Nume ca un genunchi dezvelit
        Duminica
         
        Lăsaţi-mă să strivesc între dinţi
        O sămânţă de cânepă
        În amintirea poetului născut în ianuarie
        După ce sfinţii se odihnesc
        Lăsaţi-mă să privesc
        Şi să nu vă spun
        Ce visez ce simt în creştet
        Viaţa asta e o combinaţie trăznet
         
        Ca soldatul care aşteaptă
         
        Mi se pare că nu mi se potriveşte acest rol
        Deşi nu ştiudacăeu l-am ales ori
        Directorul de scenă
        Oricumpreauşor m-am lăsatatras de laudele
        Însoţitorilor de încredinţarea că va fi bine
        Până la urmă
        Şi că aplauzele nu vor conteni
         
        Acumdacă am intratîndistribuţie
        Fie
        Dar eu sunt învăţat
        Să povestesc despre călătoriile mele
        Pe când aici trebuie să mă supun didascaliilor
        Caietului de scenă şi replicii repetate
        În oglindă până nu-ţi mai iese din minte
         
        Şi mă înspăimântă ideea că de aici înainte
        Voi trăi pentru replica aceea şi copiii mei
        Se vor naşte cu replica aceea în codul genetic
        Şi claunii adună bani de la trecători
        Într-o pălărie veche să mă plătească
        Pentru replica aceea şi cei care vor plăti
        O vor cumpăra  pentru a o spune în oglindă
        Şi ei
        Când de fapt sunt nişte cuvinte banale
        Pentru care toţi plătim începând cu viaţa
         
        M-au învăţat aceste cuvinte şi mi-au cerut
        Ca de aici înainte
        Să mă simt ca o femeie tânără
        Gătindu-se pentru bal
        Ca o femeie bătrână gătindu-se pentru biserică
        Şi eu mă simt ca soldatul din pustiu
        Care urinează cu teamă lângă o ruină
        Şi aşteaptă să treacă pe acolo o turmă de miei
         
        Eu sunt
         
        Scoate-ţi veşmintele şi lasă vederii
        Leşul unui câine nisipurile vorbitoare
        Jucăria norocului carnea de cacao
         
        Eu sunt acela
        Pe leagăn pe scrânciob pe punte
        Pe scară pe roată
         
        Vrei să pleci şi eu să rămân aici
        Iniţiindu-mă în unitatea mişcării
        Să caut metafore pentru verticalitatea care
        Se naşte dintr-o linie căzută
        Şi un cerc
        Fericire pusă în mişcare cu piciorul
        De tatăl meu orb la roata norocului