Dumitru Augustin Doman - Spuma zilelor și nopților de lectură. Nu vedem pădurea din cauza cărților.
Florica Bud - Migdale dulci-amare. Ziua cand Ralph a devenit Bobiță.


Spuma zilelor și nopților de lectură

                  Nu vedem pădurea din cauza cărților

          Tristețea din bibliotecă: „Mă întristează biblioteca... Sunt atâtea cărți, nu le pot citi pe toate, din diferite motive. Am citit cărți de la Bibliotecă, cărți împrumutate de la prieteni, pe unele le-am citit de două ori, pe unele de trei ori, fără să mă gândesc la obligația mea democratică de a le citi în ordine alfabetică și pe toate. Copiii mei n-au nevoie de ele, la anticariat nu mai constituie o valoare, să le arunc nu pot, cum n-am putut arunca ochelarii mamei nici la un an-doi-trei după ce-a murit...” (Alexandru Vlad)
                                                                              *
          Nu vedem pădurea din cauza cărților.
                                                                              *
          Năvălitorii nespălați din Povestea cu Kamaralzaman și domnița Budur, cea mai frumoasă lună
din lune
(O mie și una de nopți) sau ciocnirea culturilor: „Oamenii care locuiesc în cetatea aceasta sunt niște năvălitori veniți din țările negre ale apusului; au venit pe mare, au coborât aici la țărm pe neașteptate și i-au măcelărit pe toți musulmanii care locuiau în cetatea noastră. Se închină la lucruri aiurea și de nepriceput, vorbesc o limbă neguroasă și păgână și mănâncă niște împuțiciuni care duhnesc urât, de pildă brânză putregăită ori vânat învinețit; și nu se spală niciodată, întrucât, de cum se nasc, niște inși tare urâți și îmbrăcați în negru îi stropesc pe căpățână cu apă, și stropeala aceea, însoțită de niște schime ciudate, îi scutește de orice altă spălare câte zile mai au de trăit. Încât oamenii aceștia, ca să nu fie ispitiți vreodată să se spele, au spart de la bun început toate hammamurile și havuzurile din cetate și au zidit pe temeliile lor niște prăvălii, ținute de niște teleleici care vând, în chip de băutură, o zeamă galbenă cu spumă, care trebuie să fie pișoarcă dospită, de nu mai rău! Cât despre soțiile lor, o, fiul meu, d-apoi astea-s prăpădul cel mai scârbavnic! Nici ele nu se spală, ca și bărbații lor, da numai își înălbesc chipul cu var stins și cu coji de ou făcute praf; și-apoi nu poartă pe ele niciun fel de schimburi, nici baremi șalvarii care să le ferească, pe dedesubt, de țărâna de pe drumuri...”
                                                                              *
          Zice: poezie fără metafizică nu se poate. Iată: „în copilărie aveam un penar/în care țineam
închis/vântul/nu-i dădeam drumul/decât atunci când venea/la mine vreun prieten”.
                                                                                 (Constantin Abăluță)
                                                                              *
          Poetul îi trimite cartea prin poștă criticului din același bloc cu el, să-i arate câtă depărtare este
între ei.
                                                                              *
          Început de poem de Iustin Panța, prozaic și aforistic: „Numai lucrurile simple nu dezamăgesc
niciodată”.
                                                                              *
          Zice: Dacă nu se inventa cartea, Pământul ar fi tot o pădure; plină de sălbatici cu piatra la vânat, firește.
                                                                              *
           Cu moartea pre moarte...: „Și moartea e un exercițiu/de finețe./Un simplu mod/de a privi
timpul,/intens, până devine tăiș” (Aurel Pantea)
                                                                              *
          X e un poet de-o modestie agresivă.
                                                                              *
         Din praznic s-au gătit mâncări de nuntă” (Hamlet). Și viceversa e valabilă de multe ori.
                                                                              *
          Democrație! Descoings – fiul, din Pescuitoarea în apă tulbure a lui Balzac, se mută de la Issodun la Paris, cu gând de îmbogățire și se face băcan pe strada Saint-Honore, unde se căsătorește cu văduva lui Bixion, predecesorul său, femeie mai în vârstă decât el cu doisprezece ani. La un moment dat, Descoings face imprudența de a spune, în prezența mai multor clienți de-ai săi, că foamea este opera guvernului. Acest lucru ajunge la urechile lui Robespierre care-l închide, apoi îl ghilotinează. Dovadă democratică, nu-i așa, că niciodată foamea nu e opera guvernului.
                                                                              *
          Nu huli/spune mierla/și face un ou/de struț” (Constantin Abăluță)
                                                                              *
          Distanța față de text precum distanța față de muntele  împădurit, altfel nu vezi textul din cauza
cuvintelor.

                                                   Dumitru Augustin DOMAN



Migdale dulci-amare

                Ziua când Ralph a devenit Bobiță

                                                        Pamflet de Florica Bud

        Am ajuns să trăiesc, ca apoi să o străbat cu bine și fără incidente mari, ziua în care Bobiță s-a crezut pui de bivol și a început să scoată sunetele caracteristice bovidelor. Acum, aflată la adăpost de faptele lui bizare, pot spune fără teamă că ziua când fostul Ralph s-a crezut bubalus-bubalus  a trecut ca o zi oricare. Asta, dacă nu punem la socoteală că vestea piperică a zilei a fost aceea că opoziția a mai depus o moțiune de cenzură cabinetului condus de doamna Thereza May. Dar, după cum știm, doamna a scăpat cu bine punând guvernul la lucru. Este adevărat că se mai caută și acum soluții viabile pentru traversarea crizei în care i-a și ne-a aruncat Brexit-ul. Dar, Slavă Domnului, neputința britanicilor nu are nicio legătură cu Bobiță. Poate că noul lor Prim Ministru va putea face mai mult. Să dea Domnul... și  voi, Over Dacici Pursangvici!
        Dar cine este Bobiță? – aștept cu sufletul la gură să mă întrebați ca să pot da drumul avalanșei curicculare a fastuosului personaj. Știu, am folosit un cuvânt cam pompos, dar vă cer puțină clemență, Zarzuri Ostropelici Potentați. Puteți să mă credeți pe cuvânt că personajul șturlubatic merită epitetele acordate. Bobiță nu este altcineva decât Fostul Ralph, vietate care a venit pe lume în ziua ce a fost să fie și ziua de naștere a lui Alexandru cel Mare.
        Bine, bine, autoare dragă, dar de ce puiul nu a fost botezat Alex? Așa cum s-ar fi căzut și așa cum ar fi procedat orice scriitor sau artist cu scaun la cap. Întrebarea vine dinspre cei doi capi de serie, Tudor’S și Darius A.B.C.&C. Nu doresc pentru nimic în lume să dezamăgesc niște copii,  dar chiar nu pot să dau seamă de toate faptele săvârșite de către muritori, în anumite zile tumultoase. Pot să bifez doar acțiunile omenești legate de ziua când Ralph a fost rebotezat Bobiță. Aici sunt „Guilty”. Să nu vă treacă prin minte că aș fi vorbitoarea limbii din care provine cuvântul abia rostit.  Nici pomeneală! Nu că nu am încercat, dar, din păcate, nu s-a prins de mine cât nucile de perete. Dar fiți liniștiți, voi, Polimbici Kuratori Vovax Potuli, nu voi scăpa nepedepsită! Nici eu, nici neputința mea cu iz indolentic. Cât de curând, luând  în calcul dinamica vieții românești, voi ajunge să nu mai înțeleg ce vorbesc contemporanii, mai ales cei aflați în pas cu vremea. Să nu cobesc totuși!
        Cum a decurs ziua când stăpânul-prim și-a botezat cățelul Ralph?  „Nu pot ca să știu”. În schimb pot să vă dau detalii despre păcatele nedeclarate de care se face vinovat eroul meu. Povestea lui Bobiță sună cam așa: stăpânul, care l-a vândut cu mulți euro, a oferit la prețul respectiv un pui dog german negru, iar noul stăpân a cumpărat de fapt un Tekel, adevărat că tot negru. Așadar nu se poate imputa culoarea puiului  vânzătorului de iluzii. Ralph a fost bine primit, el fiind un cățel jucăuș și „iubitoriu” de copii. Adevărul despre bietul Ralph a ieșit la iveală după câteva luni, când actualul tată l-a dus la veterinar, îngrijorat, că „dogul” său nu mai crește. Nu mare i-a fost mirarea-furie când a aflat că Ralph nu este ceea ce credea el că urma să devină. „Câți ca el”, cărând sacii plini cu deziluzii, cunoașteți, Urmărinzi Kaii Peretiforimi?!? Răul a fost înfăptuit, tatăl-cumpărător s-a întors rușinat cu fostul Dog-Ralph, actual Tekel-Bobiță, acasă la ai săi.
        Cum a reacționat eroul negativ Ralph la auzul veștii date de veterinar? vor sări îngrijorați,
Tudor’S și Darius A.B.C.&C. Nu vom ști niciodată,  răspund aflată pe punctul depresiv. Mă simt neputincioasă când mă gândesc cum zilnic ni se refuză răspunsuri la întrebări capitale. Norocul meu poartă numele cratiță, așa că mă refugiez în regatul meu. Mă gândesc totuși că Bobiță a reacționat conform studiilor psihologice, capitolul X, adică a devenit umil și tot mai mic, ca să nu supere sau să stea în calea stăpânului.  Norocul său a fost Alba, fetița casei, ce îl adora.
        După vreo patru ani, stăpânul a fost nevoit să părăsească țara, așa că fostul Ralph a ajuns în casa mea.  Am avut mereu câini mari, Ralph aduce mai mult cu o pisică uriașă decât cu un cățel. Numele Ralph îl făcea să pară o caricatură. Așadar m-am hotărât să i-l schimb degrabă. Dacă m-aș fi inspirat din eroii acelor zile ar fi trebuit să-l botez, dacă nu Alexandru ori Brexit, atunci sigur Moțiune de cenzură, nume ce a fost, este  și va fi mereu la ordinea zilei. Puteam să-l numesc Gabriel, tocmai citeam o cronică la cartea unei doamne, botezată așa, sau Thereziu, Vioriu, Liv, Liu, Vlad, Vic, Lud, Mac, Anghel, Cal, Donald și multe alte nume, dacă aș fi ținut cont de eroii timpului ce ne cerne și ne cerne.
        Nu îmi pare rău că am ales numele Bobiță, i se potrivește de minune.  Între timp și-a consolidat personalitatea pe demnitatea de Tekel. Mai face uneori câte o criză de vanitate, răstimp în care se crede dog, mamalie, bubalină, dar îi trece repede. Mai stă din când în când în cap, scoțând sunete bizare. Mai mult ca sigur că experimentează cum ar fi să trăiască viața unui tenor ori poate face vocalize pentru debutul în corul câinilor de pe strada mea. Dacă nu l-aș fi botezat atunci, acum aș fi avut la dispoziție și alte nume, Halepiu, Halepian, Boris, Ursuliu, Davide, Sassoli ori pur și simplu Ursu. Nu știu ce anume vă afectează cel mai tare din tumultul acestor vremi, tumult în care suntem siliți să trăim? Pe mine mă dau peste cap ieșirile lui Bobiță, un Bobiță apolitic. Dar ce contează ce simt când Tudor’S și Darius A.B.C. & C. au trăirile lor calate pe realitate și nu pe viziuni aiuristice. Și apoi, trecând de la una la alta, cu moțiunile de cenzură ne-am familiarizat. Ca urmare nu  ne-ar mira ca unii semeni, obișnuiți să își boteze copiii cu nume mai ciudate, să le folosească drept nume. De ce nu? „Moțiunea de cenzură” are și particula nobiliară „de”, așadar nu îi lipsește chiar nimic să devină un nume tocmai bun de botez, dragi, Linki Urar Nobles Obliq!