C.D. Zeletin - Însemnari despre gânditorul Ștefan Zeletin
Dumitru Augustin Doman - Spuma zilelor și nopților de lectură
Florica Bud - Migdale dulci-amare. Îngerii lui Demon


      Însemnări despre gânditorul Ştefan Zeletin (IV)


              Deşi exeget al burgheziei româneşti, admirator al Brătienilor şi al Partidului Naţional Liberal – creator al României moderne –, Ştefan Zeletin nu a fost membru al Partidului Liberal. Abia în anul apariţiei Neoliberalismului se înscrie într-un partid, însă în Partidul Poporului, condus de Mareşalul Averescu, devenind senator şi şef al organizaţiei Partidului Poporului din judeţul Roman. În 1934, D. Karnabatt îl numea „podoaba Partidului Poporului”... De PNL îl ţineau departe brutalitatea conduitei şi indiferenţa faţă de intelectuali, de partidul Mareşalului Averescu îl apropiau structura liberală a programului şi prezenţa intelectualilor. Filozoful Petre Ţuţea ne-a relatat următoarea discuţie semnificativă avută cu Ştefan Zeletin: „- Domnule profesor, aţi scris cea mai bună lucrare despre geneza capitalismului român modern; de ce nu vă înscrieţi la liberali, unde aţi fi, desigur, demnitar? Sunteţi teoreticianul lor numărul unu...”  „– Nu mă înscriu – i-a răspuns Ştefan Zeletin – pentru că au un mare viitor: văzuţi din afară, sunt glorioşi; înăuntru însă miros a putină de brânză – negustorie curată... M-am înscris la Şosea, la Mareşalul Averescu, care n-are niciun viitor, dar este prezentă acolo toată Academia Română şi ne întreţinem admirabil fără viitor politic!”
              Universitatea nu i-a adus izvorul de plăcere şi bucurie pe care i l-a oferit şcoala secundară, mai ales că debutul activităţii universitare a coincis cu agravarea bolii ce avea să-l răpună în curând. Suferea încă din adolescenţă de reumatism cardioarticular cu determinări renale: a fost toată viaţa un mare suferind. Presimţindu-şi sfârşitul, în 1933 îşi alcătuieşte următoarea listă a operei, subliniind titlul cărţilor terminate:
        I. Un om (conţinut literar; circa 100 pagini).
        II. De unde ne vine lumina (conţinut literar; circa 300 p.).
        III. Clipe de meditare (aforisme; circa 10 pagini).
        IV. Evanghelia naturii (conţinut filozofic; circa 300 p.).
        V. Esenţa firii (conţinut filozofic; circa 100 pagini).
        VI. Filozofia ritmului (conţinut filozofic; circa 350 p.).
        VII. Retragerea (conţinut literar; circa 150 pagini).
        VIII. Burghezia română (conţinut sociologic; circa 300 p.).
        IX. Neoliberalismul (conţinut sociologic; circa 300 p.).
        X. Naţionalizarea şcoalei (conţinut pedagogic; circa 300 p.).
        XI. Istoria socială (conţinut social-filozofic; circa 300 p.).
        XII. Un program (conţinut social – politic; circa 120 pagini).
               Lista nu cuprinde volumul manuscris Metafizica dosului, circa 240 pagini, redactat în 1915, în care urma să fie inserat Din Ţara Măgarilor, volumul tipărit în 1916, în al cărui Cuvânt înainte autorul scrie că îşi dă manuscrisul la lumină „cu încredinţarea că ele (paginile, n.n.) răspund în acest timp unei adânci trebuinţe morale. Ştiu – continuă autorul – că în ţară la noi asemenea <<nebunie>> poate avea urmări cam neplăcute. Din fericire însă morala noastră obştească nu m-a molipsit într-atât, ca întrezărirea altor trepte pe scara socială să-mi înăbuşe vocea lăuntrică”.
               În 1933 cade la pat, în jur cu tristeţea manuscriselor netipărite ori neterminate. Un destin nefast avea să le urmărească şi aşa: s-au pierdut, târâte prin tribunale ori arse în bombardamente... Se stinge din viaţă în ziua de 20 iulie 1934, la numai 52 de ani...
               Spirit de o rară elevaţie cărturărească, de cutezanţă şi originalitate a ideilor, dăruit cu harul de a intra lesne în miezul situaţiilor analizate şi de o indiferenţă socratică la tentaţiile materialităţii, Ştefan Zeletin rămâne una din cele mai pure figuri ale culturii româneşti. Respingând eclectismul care domina filozofia şi sociologia anilor când a trăit, el a fost un creator în aceste discipline, mai ales în sociologie; în sensul acesta, i-a premers Vasile Conta şi i-a urmat Lucian Blaga. Mari figuri ale culturii româneşti l-au preţuit ca gânditor şi ca om: C.Rădulescu-Motru, P.P.Negulescu, G.Ibrăileanu, E.Lovinescu, Tudor Vianu, G.Căliunescu, Ion Petrovici etc. Acesta din urmă scria, privindu-l în perspectiva timpului „... Ştefan Zeletin, pentru ceea ce a parvenit să realizeze, va fi aşezat de pomenirea istoriei în panteonul gânditorilor vrednici ai pământului nostru... Un om deosebit şi eminent, despre care până astăzi s-a vorbit cu mult mai puţin decât o să se vorbească mâine”.
               Operei şi vieţii sale i s-au consacrat monografii, teze de doctorat, studii. Istoria României în date, Editura Enciclopedică, 1972, consideră ca pe un eveniment de însemnătate naţională apariţia cărţilor sale Burghezia română (1925) şi Neoliberalismul (1927).
               A dus viaţa unui suferind izolat în universul ideilor. Eminent profesor de folozofie, a trăit, ca filozof, în reveria fraternităţii a tot ce e viaţă pe pământ; acesta e şi miezul Evangheliei Naturii. Ca artist, a scris sub impulsul avansului pe care moralistul l-a avut asupra estetului. Ca sociolog, a trăit dureros paradoxul dintre spiritul ce pătrunde cu ingeniozitate mecanismele formării şi existenţei societăţii burgheze şi repulsia pe care sufletul său o resimţea faţă de lumea politicii şi a pertractării mercantilo-financiare presupusă de liberalismul burghez. Încă din timpul vieţii, mulţi îl credeau – ca exeget al burgheziei – om politic liberal, ceea ce el nu a fost... Ca dialectician, nu a putut vedea, prin supralicitarea opticii deterministe, germenii hazardului ce aşteaptă potenţial în factorul politic şi care pot modifica mersul lumii... Excelent cunoscător al filozofiei elene până la nivelul pătrunderii subtilităţilor filologice ale textului, cugetarea lui a avut claritatea atică, pe care unii dintre strămoşii săi îndepărtaţi au deprins-o în ţinuturile calcinate ale Eladei, unde lumina e net separată de umbră, iar stilul scrierilor lui, replica fără drept de apel, coborâtă din periodurile tragediei antice greceşti. Francheţea şi fermitatea lui, care au intrat lesne în consonanţă cu rigorile universitare din Germania, s-au răsfrânt şi asupra caracterului său, ale cărui muchii limpezi au sângerat în atingere cu deşertăciunea, meschinăria şi lipsa de idealitate a lumii.
         
                                                                       C.D. ZELETIN


Spuma zilelor și nopților de lectură

          Poetul genial de-o simplitate desăvârșită

           Vrea să se apuce de scris, îmi mărturisește, dar ține să fie original, cu totul original de la început. Va scrie, deci, texte care încep cu încheierea,  continuă cu cuprinsul și se încheie cu introducerea. Acum, îi mai trebuie subiectul. Când îi va veni, se va apuca temeinic de scris.
                                                                                *
           Tablou grotesc de Dimitrie Stelaru: „Astăzi a fost la cimitir o căsătorie/cu rochie de mireasă, cu liturghie/și alte unelte înalte.//Fata groparului a fost mireasă -/era între cruci ca acasă/și râdea cum râd ciorile”.
                                                                                *
           Îl citește pe poetul genial și i se pare de o simplitate desăvârșită. Și el poate fi genial, își zice, totul e să fie simplu. Este simplu, pune mâna pe stilou și nu poate scrie trei versuri. Ce complicat e să fii simplu, își zice, ce simplu e să fii genial.
                                                                                *
           Prietenia a două personaje din Dramă la vânătoare, nuvela cehoviană, analizată cu dezarmantă sinceritate chiar de judecătorul de instrucție, naratorul: „Persoanele mai inteligente își explică prietenia noastră prin unitate de „interese spirituale”. Contele este leat cu mine. Amândoi am absolvit aceeași facultate, suntem juriști amândoi și la fel de neștiutori în specialitatea noastră; eu mai știu câte ceva, iar contele a înecat în alcool tot ce a știut cândva. Suntem doi trufași și, din motive pe care numai noi le cunoaștem, ne ferim de societate, ca doi sălbatici. Nici lui, nici mie nu ne pasă ce gândește lumea (adică lumea din județul S.), amândoi suntem amorali și amândoi avem să sfârșim prost. Acestea sunt „interesele spirituale”  care ne leagă”.
                                                                                *
           Nu poți citi, în reviste sau cărți, mai mult din jumătate din literatura română contemporană fără să nu ai în cap mereu zisa lui Cioran: „Nu există nimic mai ridicol decât să vrei să fii obscur ca să pari profund”.
                                                                                *
           „Oamenii care citesc se pun la punct, se entuziamează, se bucură ca niște copii când le apare o proză, când le apare câte o carte. Literatura înseamnă bucurie, înseamnă lumină, se face din țăndări de lună și se citește la soare, este ca un fel de predică voioasă, zâmbitoare, se face și se consumă, adică se citește cu sufletul plin” (Nicolae Iliescu despre cititorii scriitori).
                                                                                *
           Ce i-au „arestat boțârlanii (șef  peste trupă: lt. Col. Boțârlan Mihail)” lui Luca Pițu la o percheziție: „cărți, reviste, dactilograme proprii, caiete (nouă cu arc, 5 format școlar, 5 supracopertate cu plastic), un jurnal de însemnări intime, multe ilustrate din Vest, cu sau fără ștampila poștei, în data de 12.05.1983”.  (Magda Ursache)
                                                                                *
           Crezul de filozof al lui Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni al lui Preda: „...eu am descoperit ceva în filozofie și vreau ca această descoperire să fie demonstrată. Nu vreau gloria, așa cum viermele de mătase, după ce a acumulat în el însuși substanța aceea fină din care își va face gogoașa, nu vrea nici un fel de glorie. Ciclul meu poate fi simplu și obscur: frunza de dud de care am nevoie și pe care nu mi-o poate lua nimeni sunt cărțile. Mai am de citit câțiva ani, apoi încep să-mi depăn firul. Nu aspir să-mi perpetuez neapărat specia, adică gospodina care să mă pună deoparte, să reînviu spărgându-mi gogoașa sub formă de fluture, și să depun sămânță. Nu, eu accept să fiu aruncat într-o căldare cu apă fiartă și cu un băț ordinar gospodina să-mi prindă firul și să-l depene pe-o vârtelniță. Puțin mă interesează că după aceea corpul meu fiert va fi aruncat în grădină și cu asta procesul s-ar încheia...”
                                                                                *
           Chinuitul domn Cioran: „Cruzimea și mila, amândouă abstracte, cerebrale, sunt trăsăturile mele caracteristice. Aș fi bun de tiran sau de pustnic: un monstru îm ambele cazuri”.
                                                                                *
           „E atât de înalt visul/Că treptele lui au putrezit” (Dimitrie Stelaru).
         
                                           Dumitru Augustin DOMAN


Migdale dulci-amare

                          Îngerii lui Demon


        Mă aflu la interferența străzii EcaterinaTeodoroiu cu strada Luminiței. Am întărit tratatul de prietenie cu Lola și pisicile, întărit cu un pahar de șampanie lactică. Ies de la Lola. Oficial, Lola locuiește pe strada Luminiței. Dar gospodăria sa are două intrări. Cea cu bătrânii cireși, ce dă pe strada Teodoroiu și cealaltă pe Luminiței. Sunt deja mai bine dispusă și plină de energie. Și… doar urmez curbura străzii și intru din plin pe Luminiței.    
        Trec pe lângă Demon, el este iubit și îngrijit de stăpâni. Ca orice ciobănesc german, seamănă cu buni Cuca, așa că îmi astâmpăr dorul de ea. Fiind hrănit de ai lui, nu primește decât un bețișor alb din piele de bivol. Când are chef, își scoate capul prin gard și bea câteva înghițituri de lapte, dintr-un vas mic pe care îl am la mine mereu. Este potrivit să intre prin desenele gardului forjat, dacă Demon nu ar avea chef să își scoată capul prin gard.
        Intru la Linduța, în acordurile lătratului său imperativ. În mod sigur, dacă vreun luminițeiarist mai dormea la acea oră, să tot fie opt și un sfert, sigur că se va fi trezit în acordurile emise de Linda. Se bucură, purcica, de altfel latră de când am intrat la Lola și la pisici, mă aude vorbind cu ele.
        – Să înțelegem că vorbești și limba fiarelor? Te iscodim curioși nevoie mare. Am avea nevoie de un translator. Noi, cei din Socio Malagra Corui, am încercat să o învățăm. De ce nu? Să știm să vorbim, măcar cât alte limbi. Dar nu s-a prins de noi. Nu ar trebui să ne mândrim cu lipsurile noastre, aproape perfecte. Mai ales că ne aud animăluțele și multe dintre ele înțeleg ce spunem.
        Alături de Linda și de pisica albă, prietena sa, stau mai mult. Preferații Lindei sunt biscuiții din cacao sub formă de os. Să țineți minte când veți veni în vizită. Dar mănâncă tot ceea ce primește, mai ales lăpticul cald. La gardul Linduței, așteaptă Aldo. Povestea lui este la fel de tristă ca povestea Lolei. Despre el veți auzi cât de curând.      
        Între casa Lindei și casa lui Aldo locuiește o cățelușă, Kira. Stăpâna ei cea tânără a lăsat-o în grija părinților, va deveni veterinară. Kira a luat locul Marei cea pofticioasă, care mânca tot ce îi dădeai și apoi te lătra dușmănos. Pur și simplu uita imediat că ai alduit-o cu ceva bun. Și Kira este iubită. Ea primeste doar un biscuit mic, fiind supraponderală. Este o rasă englezească, alb cu negru, semănând cu...
        – Cu un porcușor? îmi fură Darius ABC&C vorba din gură. Tac, conform zicalei: „O tacă face cât o vacă”.
        Am uitat să vă informez de existența pe strada Luminiței a unui domn, acum numit Mama Nicu, care activează și el voluntar în Asociația Mamaridelor Ani. Am pierdut câțiva ani prețioși până să avem curajul să îl abordăm. Când treceam pe lângă casa lui, ne îngrozeam de ceea ce vedeam în curte. Proprietarul, pe care noi îl suprapuneam Omului Negru, fiind meșteșugar în fier, avea o curte ce părea a fi un cimitir fero-obio- harababural. Prima care l-a abordat a fost desigur Ma Ani. A pornit cu gândul timid să îi plaseze un cățel. Spre stupoarea și bucuria noastră, cu atât mai mari cu cât nu speram, el a acceptat fără prea multe povești și rugăminți.
        Așa a ajuns la el Azorică, un pui frumos cu un nume atât de banal, pentru posibilitățile noastre numen-poli-fecunde. Ca atare, drumul meu pe la căței s-a lungit până în capătul Luminiței, noroc că nu este o stradă prea întinsă. Dar este binecuvântată de zei. Trec de casa lui Aldo și ajung la Ma Nicu. Azorică nu mai este. Pur și simplu a dispărut. Acum hălăduiește aici Rochy, cel aflat în gazdă. Între timp Ma Nicu a prins gustul și a crescut o cățelușă, Pichy. Rochy este un cățel pe care foștii stăpâni îl scoteau în stradă pe motivul că latră. De fapt lătra de foame. Ma Ani trecea zilnic să îi ducă mâncare, undeva pe o stradă mai îndepărtată de a noastră. Apoi stăpânii au vrut să cheme ecarisajul, îi deranja.
        Uite așa, Rochy a ajuns la Ma Nicu. Ma Ani a mai avut un câine pe altă stradă, bătrân și bolnav, pe care stăpânii îl scoteau în stradă. Hrana lui era pâine înmuiată în apă. În curtea respectivă, tronează o casă cu etaj și trei mașini.   
        – Înțelegem mesajul. Cine face economie la mâncarea canină poate să își achiziționeze mai multe mașini. Vom încerca și noi să ne îmbogățim parcul auto, noi, Morfologi Juntă Gumeringue.
        – Dar cățelul bătrân? întrebă Darius ABC&C cu lacrimi în glas și cu Tudor’S pe urmele lui plângăcioase.
        – Cum Ma Ani va fi fiind vreo milionară cu probleme mintale, sigur l-a hrănit și pe el. Ne întrebăm îngroziți câți milionari bolnavi sunt pe planetă și, în speță, pe strada voastră. Noi cei din Piti Vanitas Hoholici, nu! Nu suntem, Doamne Ferește!    
        Ma Ani este o femeie simplă, care iubește animalele. Desigur că există și un Tata Ani, soțul ei, care are, la rândul său, câini și pisici. Toată familia este iubitoare de animale. Ma Ani zice că este un blestem. În copilărie și adolescență îi era atât de frică de câini că o lua la fugă când îi întâlnea pe stradă.    
        – Atenție la acei semeni ce fug ca bezmeticii pe stradă! Riscă să ajungă iubitori de animăluțe. Poate vă veți găsi și voi printre ei sau poate vom fi chiar noi, ramura zurlie din Kratimi Boquerto Zurlivenxi.
         
                                                                                Florica BUD