Dumitru Augustin Doman - Spuma zilelor și nopților de lectură. Albert Einstein....
Florica Bud - Migdale dulci-amare. Muzeul Național al Literaturii Române.


Spuma zilelor și nopților de lectură

                  Albert Einstein, un filozof dus cu capul

        Scrie și publică încredințat în sinea lui că este singurul autor din lume. Altfel, nici nu s-ar mai obosi.
                                                                              *
        Scriitorul trebuie să fie mai atent la realitate pentru că, vorba lui Hamlet: „Mai multe-s pe pământ și-n cer, Horațio/Decât închipuie filozofia ta!”
                                                                              *
        Cioran: „Nu ești mai puțin mediocru pentru că te știi mediocru.” La fel, nu ești mai talentat pentru că te recunoști netalentat.
                                                                              *
      Operele importante sunt cele care sunt luminate exclusiv de viață, moartea neexistând în spectrul lor nici măcar aluziv; sau, dimpotrivă, în care întunericul morții e totul, viața neexistând nici măcar în amintire.
                                                                              *
        Portret real de pacient în cabinet de dermato-venerice: „Îl știu de câțiva ani. L-am tratat ba de eczeme și de varice, ba de „scărpinici” între picioare și de rateuri din partea „organului copulator”. Altfel, arată bine, este mereu ferchezuit, nu-i dai vârsta, dar... „Dom doctor, vai de curu bărbatului când ajunge la 80 de ani. Carnea atârnă de tine și chestia aia stă mai mereu cloșcă. I-am dat  telefon la o fostă... și i-am spus că vin la ea și bem și noi ceva de Valentin. E mai mică, are 60 de ani și e dată dracu! Am înghițit o pastilă de putirință, dar m-am făcut de cacao. Recomandați-mi ceva mai scump și mai tare, dar cu o condiție: să nu mor la datorie!” (Viorel Pătrașcu în volumul Limbita și tovalita)
                                                                              *
        E cucerit de candoare, chiar și atunci când aceasta se confundă pe alocuri cu prostia.
                                                                              *
        Uitându-te în jur în spațiul public, nu poți să uiți versurile din Hamlet: „Când nebunia la mărimi se-abate/Să nu le lași să umble nevegheate”.
                                                                              *
        Arhiepiscopul, scriitor adevărat, cărturar de modă veche, dar și un caligraf desăvârșit, în altă viață poate că a fost scrib la o curte imperială. Dar se alintă (sau poate nu): „Scrisul meu de mână încă nu e stabilit definitiv!” Ba este!
                                                                              *
        Până la 50 de ani a scris câteva romane. De la 50 de ani, programatic, scrie cărți despre el și despre romanele sale, la persoana a treia, cu acribie, cărți analitice și elogioase. Scrie febril. Mai greu e să găsească pe câte cineva să le semneze. Dar, până la urmă, se află câte un autor fericit să semneze fără să fi făcut vreun efort intelectual să pună vreun rând pe hârtie, cu atât mai mult cu cât știe că nu-l va acuza nimeni de plagiat.
                                                                              *
        „Ceea ce știu distrugea ceea ce vreau”. (Cioran)
                                                                              *
        Pseudonimul ca exorcizare sau ca îndrăcire. Scriitorul X și-a schimbat numele pentru că numele său adevărat era același cu al unui criminal în serie. Dimpotrivă, poetul Y și-a luat pseudonimul criticului său cel mai vehement precum a luat Lev Troțki numele torționarului său feroce.
                                                                              *
        Abstractul suprem. Traducător important al lui Hegel (vreo 13 volume din celebrul autor) și profesor universitar le spune studenților de la Filozofie care i se plâng de dificultatea înțelegerii filozofului german. Povestește anecdota Ion Papuc, că însuși Hegel le-ar fi răspuns, la rându-i, studenților săi: „Vă cred dragii mei, pentru că această lucrare de filozofie (...) nu a fost accesibilă decât la două persoane iar acum, după trecerea anilor, a rămas să o mai înțeleagă doar una singură, Dumnezeu!, pentru că eu am uitat-o. Concluzia era că doar cel sfânt poate ști cu adevărat ce a vrut să spună Hegel în cărțile sale, după ce cu trecerea anilor ele au devenit inaccesibile chiar autorului lor”.
                                                                              *
        Sentință: „În literatură, tot ce nu-i crud e plictisitor” (Cioran)
                                                                              *
        Un portret de contemporan de-al nostru: „Un tânăr a venit la noi într-un tricou negru pe care e imprimată celebra fotografie a lui Albert Einstein, cu părul ciufulit și cu limba scoasă. „L-am comandat pe net, că mi-a plăcut mecla ăstuia și limba roșie ca un ardei capia. Cine a fost? Habar n-am. Cică un filozof dus cu capu”… (Viorel Pătrașcu)

                                                   Dumitru Augustin DOMAN



Migdale dulci-amare

                Muzeul Național al Literaturii Române

        Mulțumesc, Boerinci Virtuoși Nonvirtuali, pentru invitație! Dar, decât să înot în apele incertitudinii, mai bine mă întorc cu date exacte pe… Dâmbovița. Și nu mă opresc oriunde, ci tocmai la Muzeul Național al Literaturii Române, aflat, în momentul acțiunii noastre, pe Bulevardul Dacia, Nr. 12.  Nevrând să lungesc vorba, voi deconspira  ziua. Este vorba  de  acel „8 martie” 1999, când mai erau doar nouă luni bune până la mult trâmbițatul sfârșit al lumii. Au fost și vor fi vizionari neobosiți ce vor să ne stingă bucuria de a trăi.
        Ora, să fi fost treisprezece, iar rochia avea culoarea gălbenușului unui ou biobial de țară. Adică acel rarisim ou făcut de găinile nestresate, ce locuiesc la parterul cotețelor, să nu fie nevoite să coboare dimineața și să urce seara pe scări nesigure. Când stăpânii deschid ușa coșconarului, găina calcă direct pe sol, într-o lume verde cu iarbă proaspăt înrouată. Râmele și gândacii de tot soiul zburdă la rândul lor asemenea tuturor vietăților ce nu cunosc constrângerea. Să nu mai pomenesc, grăunțele de mălai (porumb) au fost desfăcate decuseară de către proprietarul orătăniilor. Ca urmare, energia mâinilor desfăcătorului a apucat să se împrăștie în galaxie. Apa pentru stingerea setei a fost scoasă proaspăt din fântână și turnată în vasele de băut care strălucesc de curate ce sunt. Când toate aceste condiții își dau mâna, atunci oul va fi un ou clasic. La gălbenușul acestui ou mă refer, când descriu rochia din acea zi. Am fost atât de exactă din punct de vedere agro-bio-păsărin, încât nici tudorenii nici dariusenii, cu atât mai puțin plusacii din Neostoiți Markeri Vandevon nu au mai avut timp, spațiu și nici suflu să îmi adreseze vreo întrebare ce, provocatoare, să mă destabilizeze.
        Merg mai departe, neștiind dacă tăcerea, venită dinspre grupările pomenite, este de bun augur. Dacă tot am ridicat în slăvi exactitatea, aș face o corectură, nu se făcuse ora treisprezece, ci  doar doisprezece. Mai era un ceas până  să înceapă  lansarea. Se lansează rachete în spațiu de la sediul pomenit? întreabă într-un glas trenul tudordariusian, secondat de Vitriol Mangeri Gagarieni. Poate că acum se lansează, altfel nu văd urgența evacuării trecutului literaturii române din acest sediu. Dar în data de „8 martie” 1999 nu se oficia decât o biată lansare de carte, se lansa volumul ”Billclintonienii”. Simt nevoia să fac o mică paranteză. Coperta a fost făcută de pictorul Gheorghe Makara, RIP. Am lucrat foarte bine cu el de cele mai multe ori, dar la această carte nu mi s-a părut potrivită fotografia de pe prima copertă, fotografie ce poate duce un posibil cititor în derivă.  Or, să pui un cititor într-o situație neplăcută nu numai că este o acțiune revoltătoare, dar este și un gest sinucigaș.
        – Adică cum? nu se putea să scap neîntrebată de voci bine intenționate, venite dinspre corul Unicornilor Vociferal Deschis. Așa bine, sau mai degrabă prost, le răspund. Din cauza fotografiei, cartea pare la prima vedere ceea ce nu este. Toți avem mici nemulțumiri și regrete atunci când ne ies cărțile de sub tipar. Nu voi fi fiind eu mai cu moț. Tot la ora treisprezece, în data de „8 martie” 1999, cu aceleași nouă luni amenințătoare deasupra capului, un Prim-Ministru-Poet lansa o carte la sediul Uniunii Scriitorilor din România, pe atunci aflat în Casa Monteoru, Nr. 115.
        Acum, voi, Mira Caskari Avruticieni, veți pune o întrebare fără rost: Un bărbat a lansat o carte chiar de Ziua Femeii? Și ce dacă? Nu suntem noi egali prin dorința de nestăvilit a sufragetelor? Suntem și gata. Pe vremea aceea, ca și acum de altfel, se anunțau evenimentele culturale în presă, iar presa era mereu prezentă,  acum se întâmplă mai rar.
        Atunci, în ziua de „8 Martie” 1999, ora 13, din motive ușor de înțeles, toată presa a fost prezentă la Casa Monteoru și „Zero Presa” la Muzeul Național al Literaturii Române. Nu este cazul să mă faceți să mă simt mai nefemeie decât m-am simțit atunci!
        Peste tot auzi vorbindu-se doar despre corupția politicienilor și  a oamenilor de afaceri. Și totuși, când în aceeași zi, la aceeași oră, au loc trei evenimente, unul politic, unul afacerial și unul cultural, la cel cultural nu ajunge nicio presă. Pardon iertare! Aveți dreptate,  Leus Van Biltten! Dacă evenimentul literar  are în centrul său  vreun politician, vreun afacerist ori vreo divă, atunci presa își aduce aminte ce importantă este cultura. „Un popor nu există fără cultură!”, „Cultura este cea care ne desprinde din animalitate!” etc…
        Nu vreau să supăr jurnaliștii din presa scrisă, vorbită și nici măcar pe cei din televiziuni,  presari ce nu au fost la lansarea cărții unei femei în ziua de „8 Martie”. Sunt femei și femei, veți exclama sentențios Domniile Voastre prin  vocea celor de la Agnos  Volut  Ragaga ! Așadar aș dori să fiu bine înțeleasă. Presa a fost și atunci prezentă la o lansare de carte a unei femei, o femeie ce poartă numele  „Putere”.  Nu face parte ea din genul feminin? Ba da. A fost, este și va fi femeie, când va fi cazul!
        – Și atunci de ce devii caraghios-mirat-supărătoare, când știi prea bine că lumea este a celor ce dețin puterea ? Cuvintele jignitoare, aruncate  într-o doară, „de-a dragul lelii”, la adresa celor ce conduc lumea și destinele noastre sunt doar o formă de a-i alinta. Scriitori sau ziariști, unii dintre voi, cotcodăciți, lătrați, grohăiți, mugiți, mieunați, orăcăiți ori behăiți, cântându-le, de fapt, în strună. La urma urmei, se vede și din locul în care ne aflăm noi, Potolit Izmir Grunses, că toți păreți a fi… o apă și un pământ!
        Chiar toți? întrebară în cor Darius A.B.C.&C. și TudorS. Noi nu v-am împuternicit să vorbiți și în numele nostru. Sunteți cum sunteți și… pe deasupra prea lehamitici, pentru gustul nostru!
         
                                   Pamflet de Florica Bud
         
        PS. Dacă s-au uitat unele onomatopee – pe care noi oamenii le folosim fără a cere voie și uneori fără prea mult talent – se imploră, prin pana autorului, grabnică iertare acelor vietăți neamintite!