Dumitru Augustin Doman-Spuma zilelor si nopților de lectură. Cititorul ca parazit ce-și ignoră condiția
Florica Bud-Migdale dulci-amare. Arta de a bate apa în piuă.


Spuma zilelor și nopților de lectură

                Cititorul ca parazit ce-și ignoră condiția

        Admir necondiționat scriitorul care este toată viața nefericit, dar are voluptatea fericirii pe care și știe s-o transmită personajelor din cărțile sale.
                                                                              *
        „Un scriitor nu atinge adevărul decât denaturând totul” (Cioran)
                                                                              *
        Șeicul Isac din O mie și una de nopți îi încredințează o poveste unui mesager numai după ce-l atenționează ca acesta să n-o spună „la cinci soiuri de oameni: celor săraci cu duhul, întrucât cu mintea lor vârtoasă nu ar ști s-o prețuiască; fățarnicilor, care s-ar simți jigniți; dascălilor de școală, care, înguști la minte și întunecați, nu ar pricepe-o; nerozilor, întrucât aceștia sunt ca și dascălii; și necredincioșilor, care nu ar ști să tragă din ea nicio învățătură folositoare”.
                                                                              *
        Prietenia dintre romancier și „negrișorii” lui. Îi scrie într-o epistolă Auguste Maquet (pseudonegrișor, până la urmă) lui Alexandre Dumas: „O prietenie afectuoasă, o vorbă loială ne era de ajuns, astfel încât am scris o jumătate de milion de rânduri împreună./.../ Declar că începând de astăzi, 4 martie 1845, renunț la toate drepturile de proprietate și retipărire a următoarelor opere pe care le-am scris împreună: Cavalerul d’Harmental, Sylvanire, Cei trei mușchetari, După douăzeci de ani, Contele de Monte-Cristo, Războiul femeilor, Regina Margot, Cavalerul de Maison-Rouge, considerându-mă odată pentru totdeauna foarte și în mod cu totul onorabil despăgubit de dumneata, conform convențiilor noastre verbale”. Ei, o scrisoare de acest gen către Eugen Barbu nu există pentru că Eugen Barbu nu le-a mulțumit public celor care, cum se vorbește, au scris la greu pentru el.
                                                                              *
        Din povestirea O mică poveste de dragoste de Ivan Bunin, în care o tânără frumoasă are o căsătorie interesată cu contele Mammuna, deși în realitate e îndrăgostită de narator. Căruia îi scrie din Alpi, unde-l chinuie pe contele tuberculos în luna de miere. Detalii din natură: „Cerul nepăsător atârnă jos de tot deasupra lacurilor de plumb, încremenite printre lanțurile de munți albăstrii, învăluiți în ceață”. Și: „Pădurea joasă de pe povârnișuri, de pe coastele abrupte, era rară, amorțită, și-și scutura cu zgârcenie frunzele mici, galbene”. Și încă: „Peste toți acești munți mohorâți stăruia liniștea grea a unei împărății himerice din care lipsea orice urmă de viață”. Iar contele zace în cameră și tușește înăbușit, iar mireasa îl caracterizează: „Nu e un om, ci mai curând o procesiune funebră”. Amănunt important. Deși Bunin era numit de Gorki drept cel mai mare stilist rus, traducerea în română a Tatianei Nicolescu ar fi arătat altfel dacă povestirea n-ar fi fost stilizată de Ștefan Augustin Doinaș.
                                                                              *
        Istoria literaturii universale este o succesiune de opere-eveniment, altfel zis de capodopere. Toată problema e ce înseamnă capodopere, cine hotărăște și după cât timp se confirmă.
                                                                              *
        Ca cititor ce mă pretind ar trebui să fiu ofuscat, ofensat, supărat și-ntunecat de sentința lui Cioran: „Oricare cititor e un parazit ce-și ignoră condiția”.
                                                                              *
        Zice: Citind mult, ai și idei multe. Citind foarte mult, nu mai ai idei deloc, e un melanj în care nu mai poți face ordine.
                                                                              *
        Scrieți toți poezie ca doctorii docenți în metafore, dar nu vedeți vrăbiile ciripitoare bătându-vă în geam că le e foame.
                                                                              *
        „Prin acum, trecem mai departe” (Adrian Maniu)
                                                                              *
        Din farmecul personajelor secundare ale lui Balzac. Andoche Finot, prezent în vreo zece romane balzaciene, mai important în Banca Nucingen și în Iluzii pierdute, în celelalte fiind doar evocat sau figurant. A.F. e un ins „tăcut, rece, bățos, lipsit de umor”, un parvenit care a avut destulă tărie pentru a se târî pe brânci în fața celor ce-i puteau fi de folos și destulă șiretenie pentru a se obrăznici față de cei de care nu mai avea nevoie. Altfel zis, A.F. „pare un marchiz când îl privești din spate, iar din față, un bădăran”. De altfel, aici, în episodul din Banca Nucingen, pe durata întregii seri, este adesea ironizat de caricaturistul Bixion și de Blondet și se sugerează că e acceptat în compania lor doar pentru că el plătește masa. În Iluzii pierdute, A.F. este coproprietar și directorul unui ziar, „de o necontestată dibăcie în a ghici talentul și a-l adulmeca așa cum adulmecă un căpcăun carnea fragedă”. E un Mefisto al presei pariziene, ispitindu-i pe cei mai talentați gazetari, creându-le impresia de putere, dar manipulându-i cu abilitate în interes propriu, făcându-i să scrie, când e cazul, cum că negrul e alb și invers.
                                                                              *
        Din poemele într-un vers de Ion Pillat: Lalele – „Oștirea cu turbane stă șiruri în grădină”.
                                                                              *
        Arta poetică a lui X preluată mot-à-mot de la Cioran: „Ce poate fi înțeles nu merită să fie înțeles”.

                                                                Dumitru Augustin DOMAN



Migdale dulci-amare

                        Arta de a bate apa în piuă
         
        Pamflet de Florica Bud

        Dragilor! Nu ați vrut să îi primiți în viața voastră, uneori perfectă, alteori cam searbădă. Oricum ar curge ea din ulciorul ursitoarelor ori cu voia Domnului, de cele mai multe ori se află în pericol de a fi deturnată, spălată și apretată de o mulțime de factori XYZ, ce se reped încă de la naștere asupra noului venit-adus pe lume. Acțiunea spălarea se va face oricum, cu voia sau fără voia subiecților. Ca să nu faceți eforturi prea mari, vă spun eu, Ostro Boieri April și Mneavoastră, este vorba despre niște animăluțe nevinovate și drăgălașe și poveștile lor minunate, povești ce ar fi trebuit să vă emoționeze. Nu le doriți, foarte bine, atunci o să aveți parte de cu totul altceva. Poate chiar de subsemnata. Mie îmi convine!
        – O, la, la! „Dech the Halls”! (S.A.L.E.*).Ca să o primim cum se cuvine. Și nu numai, ci să o și ascultăm cu răbdare; să îi urmărim plusul și mai ales surplusul. Spre norocul vostru, al amenințaților de serviciu, noi suntem alături de voi să vă susținem. Care noi? Noi, cei care întărim rândurile, Nadejdi Nurab Ghiauri Lloslo. Și apoi alții au fost victime ale naufragiilor, ale exploziilor sol-solare, ale accidentelor aerospațiale, ale focurilor bengale, ale incendiilor, ce, din păcate, se înmulțesc văzând cu ochii! La urma urmei ce ni se poate întâmpla altceva decât ni s-a mai întâmplat. Adică ce altceva mai mult, decât să murim de plictiseală?!  
        Vedeți, voi, Ohmi Binecuvânt Trănuq Miodro, de ce trăim într-o simbioză perfectă? Eu povestesc… eu ascult! Voi protestați… voi vă auziți cimiliturile! Nici în cele mai adânci ape ori pe cele mai înalte creste ale munților nu există o întovărășire mai funcțională ca… a noastră. Curat mariaj! ar exclama, în fața unui țap cu bere, bunul cunoscător al naturii umane, și ca urmare mult-pățitul-înțelept Ion Luca Caragiale.
        Poate din comoditate ori poate din dat, totul va rămâne așa cum este, fiecare va vegeta pe paralela sa. Dar nu fără condiții, din partea noastră! O primă condiție ar fi să nu ne ții prelegeri despre gâlceava înțeleptului cu lumea. Nu ai fi nici originală și nici bine informată. Avem și noi, Stalactate Strimpli Har Cos, răbdarea și înțelegerea noastră. În caz contrar, ne vom situa în opoziție totală. De aici nu vom putea face altceva, decât, de voie de nevoie, să apelăm la Casa Vrăjitorească Clontza Și Mamomia, binecunoscutele tale rude basmenești, să ne dea un strop din fiertura lor, neîncercată încă pe vreun muritor. Și apoi ce va urma nu va fi din vina noastră. Până la urmă ți-ai făcut-o cu mâna ta și cu sprijinul rudelor pomenite. Așa pățesc cei care au rubedenii pe mai multe tărâmuri, mai ales pe cel clasic, numit tărâmul celălalt, vămuit de către zmei.
        Mi-aș fi dorit, de data aceasta, să pot face o comparație între primele două ediții ale binecunoscutului roman „Cel mai iubit dintre pământeni”, semnat Marin Preda, dar mi-ați tăiat tot elanul. Asta sunt eu, mă aprind și mă sting repede. Ar fi fost vorba de cele două versiuni prezente cândva în biblioteca familiei Bud. Din păcate, prima ediție, cea din anul 1980, a fost făcută cadou unei rude apropiate, de către soțul meu, un cadou ce, uneori, nu îmi dă pace, când mă gândesc că port și eu o parte de vină, că nu am protestat. Știu că nu se cade să ceri înapoi un cadou, dar sunt pe punctul să deschid acest subiect, cu soțul meu.
        – Ar fi interesant un asemenea capitol, ne-am dori să participăm la deschiderea lui și noi, Moscoviti Jirty Bions. Recunoaștem că nu am asistat vreodată la o asemenea cerere. Nici nu știm în ce categorie să o încadrăm, în cea a retrocedărilor, ori în cea a returnărilor, ori pur și simplu ar fi o biată recuperare. Revendicări, Retrospectări, Remembrări ar putea constitui un trio rerere! Aproape că te invidiem pentru asta, dar poate că vom împrumuta vreo perie fermecată de la vrăjitoare Lux Pantarsica Boint, perie ce ne-ar putea face nevăzuți.Odată făcuți… nevăzuți, am putea să co-participăm la întrevederea „Doi Plus Patru Minus Unu”.
        În așteptarea acelui curaj, caut tot felul de argumente. La urma urmei ar putea sta la fel de bine în biblioteca copiilor noștri, la fel de bine ca în cele ale urmașilor rudei respective. Dar din păcate sunt și eu... Guilty! Aici deschid și închid din nou paranteza (S.A.L.E.). Am o parte mare de vină și eu. Nu am protestat prea tare atunci când Nicolae a luat o asemenea hotărâre. Cine s-ar fi gândit ce importanță vor avea niște cărți pe care le-ai cumpărat cu câțiva lei. Mai mult a fost efortul de a le obține decât plata lor. Mai am o pată neagră, decât gri, mai bine neagră. Am risipit și eu comori, am împrumutat unor cunoștiințe cărți ce nu mi-au fost returnate niciodată. Mă gândesc că această soartă a avut-o „Un veac de singurătate”, împrumutată unei doamne în vârstă, după anul 1982. Doamna mai trăiește, dar mă gândesc cu groază să o cer. Nici eu, făcând o reașezare a cărților în bibliotecă, nu mai găsesc aproape nimic. Mi-a rămas în minte prima lor așezare. Atenție, „Mai binele, dușmanul binelui!”.
        Cunoaștem cu toții acțiunea „Dă-mi și mie să citesc. Ți-o restitui peste o săptămână!” Săptămâna se transformă în lună, luna în ani, anii se dubează, triplează, acțiunea restituirea rămânând în coadă de pește. Cei mai serioși domni din onegheu Carte Kororo Westa Volanti, am văzut cum circulă cărțile de la unii la alții. Desigur că nu cărțile de joc!
        Cea mai multă tristețe mi-a produs pierderea romanului Jane Eyre, primită ca premiu în școala generală. Am împrumutat-o premiului doi, și ea nu mi-a returnat-o, chiar dacă i-am cerut-o de câteva ori. Bănuiam că așa va fi, mai ales că era în clasa a opta și urma să ne despărțim, fiecare mergând pe drumul ei. Dar cum am fost mereu o moluscă rușinabilă, cererile se opreau mereu pe vârful limbii. Mi se încleșta gura… și gata. Păstrându-mi cartea, mă deposeda de premiul pentru care, ca orice tocilar care se respectă, am muncit.
        – În acest caz ne explicăm de ce limba Domniei Tale este atât de încărcată. Noi, Miratorii Pustnici Chartelei, te sfătuim părintește să te duci la fierar ori chiar la un medic esthetician, ca să îți facă degrabă operație estetică a limbii. Și dacă se poate să îți implanteze un cip vorbitoriu a mai multor limbi de circulație internatională, că pici în derizoriu!
         
        P.S. (S.A.L.E.*) – Suspect Afon Limba Engleză