Dumitru Augustin Doman-Spuma zilelor si nopților de lectură. La jumatatea distanței dintre viață și bibliotecă.
Florica Bud-Migdale dulci-amare. Când poveștile înterzic.
Ionut Caragea - Câteva aforisme.


Spuma zilelor și nopților de lectură

          La jumătatea distanței dintre viață și bibliotecă

        Cititorul care încearcă mereu să afle cât de sincer n-a fost scriitorul, considerând că sinceritatea în literatură este moartea esteticului.
                                                                              *
        Premisa eseistului: încercarea moarte n-are!
                                                                              *
        Ioan F. Pop, eu îi zic Gânditorul de la Oradea: „Trecerea impasibilă de la o idee la alta. Gândim cu umbrele deja-gânditului, cu tot ceea ce s-a gândit din imposibil. Nu facem decât să descoperim ceea ce au uitat alții.”!
                                                                              *
        Un catren de apus de lume: „Afară e noptare neliniștită/ca o dragoste în care înțelegi sfârșitul./ Poarta pustie se bate de vânt trântită./ Palidă luna își încovoaie cuțitul”. (Adrian Maniu)
                                                                              *
        Autismul aproape perfect al unor versificatori veleitari. Feed-back-ul cu cititori, cu critici lipsește definitiv, dar ei înșiră versuri tot înainte în lumea lor închisă, compactă.
                                                                              *
        În Arhipelagul Gulag, Soljenițân vorbește de o categorie de deținuți tineri și foarte răi, pe care-i numește „chiștoci”, aceștia oropsindu-i pe bătrânii lor colegi, le luau porția de mâncare, le furau hainele și încălțămintea și le vindeau în exterior pentru bani și tutun. La chiștoci, totul se transforma în câteva minute: „E suficient ca un civil imprudent, intrat în zonă cu câinele, să se întoarcă o clipă cu spatele, pentru ca pielea acelui câine să o poată cumpăra seara în afara zonei: cât ai clipi din ochi, animalul a fost momit, înjunghiat, jupuit și fript”.
                                                                              *
        Fericirea și absurdul, două fețe ale aceleiași monede? „Nu descoperi absurdul fără a fi ispitit să scrii un manual despre fericire. Există doar o singură lume. Fericirea și absurdul sunt doi copii ai aceluiași pământ. Ei sunt nedespărțiți. Ar fi greșit să spunem că fericirea se naște neapărat din descoperirea absurdului. Se întâmplă la fel de bine ca sentimentul absurdului să se nască din fericire...” (Albert Camus)
                                                                              *
        Inspirația poetului: levitația absolut întâmplătoare printre copaci, drone, coleoptere, elicoptere etc. și având șansa de a nu se atinge de nimic dintre acestea.
                                                                              *
        Zice: Cititorul trebuie să stea la jumătatea distanței dintre viață și bibliotecă sau, alternativ, la extremitățile celor două. Altfel, se smintește, vezi Don Quijote, vezi Madam Bovary...
                                                                              *
        Poetul este profund sau frivol prin ceea ce scrie. Prozatorul poate fi foarte profund prin ceea ce scrie, dar și frivol prin crearea anumitor personaje ușoare și pitorești. Vezi Gogol, Dostoievski, Balzac...
                                                                              *
        Caietele lui Cioran: Ideile dinainte de crearea cărților, dar și zgura rămasă după scrierea cărților.
                                                                              *
        Zice: Dacă tot n-ai nicio șansă să fii un Lev Tolstoi, nu mai suferi atât, trăiește-ți viața ta voioasă de scriitor mediocru!
                                                                              *
        „Poezie: demon inocent,/mioară arzând în mijlocul câmpiei,/ogar încurcat într-un val de postav”. (Artur Lundkvist)
                                                                              *
        „Dumnezeu intervine mai cu seamă acolo unde omul a atins culmea autonomiei sale”. (Jacques Ellul)
                                                                              *
        I.A. Bunin, un pictor genial al descrierii mizeriei din Rusia sfârșitului de veac XIX: „Orașul e vestit în toată Rusia pentru negoțul lui cu grâne, însă numai o sută de locuitori mănâncă pâine pe săturate. Dar iarmarocul? E plin de cerșetori și de smintiți, de orbi și de ologi, într-un cuvânt de o armată întreagă de amărâți, la care ți-e și groază, și scârbă să te uiți”.
                                                                              *
        Portretul lui Felix Gaudissart, personajul omonim al nuvelei balzaciene Ilustrul Gaudissart, un comis-voiajor, supranumit „prospect însuflețit” sau „rege al comis-voiajorilor”. La treizeci și opt de ani, e „de statură mijlocie, trupeș și gras, ca un om deprins a-și petrece vremea în diligență”. Avea o față rotundă „ca un bostan, rumenă și cu trăsături regulate, aidoma clasicelor figuri folosite de sculptorii din toate țările pentru statuile Abundenței, Legii, Puterii, Comerțului...”, pântece mare și „țuguiat ca o pară” și picioare scurte. Dar G. este „sprinten și nervos”. E un portret în care-l recunoaștem pe însuși Balzac. Definitoriu pentru modul lui de a fi este faptul că „în cuvintele lui deosebești un amestec de vitriol și lipici: lipiciul pentru a încleia, a înfășura victima, făcând-o să adere la el; vitriolul, pentru a dizolva cele mai strașnice socoteli”. Când ajungea la porțile unui oraș, devenea „cel mai rafinat și iscusit ambasador”. Deosebit de abil și de alunecos, G. „știa să intre în chip de administrator la subprefect, în chip de capitalist la un bancher, de om cucernic și cu sentimente monarhice la un regalist, de burghez la un burghez”, adică „pretutindeni era ceea ce trebuia să fie, îl lăsa pe Guadissart la ușă și-l lua din nou cu el la plecare”.

                                                                Dumitru Augustin DOMAN



Migdale dulci-amare

                        Când poveștile interzic
         
                                                        Pamflet de Florica Bud

        – Adică poveștile interzic accesul adulților în lumea lor? Asta ar fi ceea ce trebuie să înțelegem noi, Cutremurat Memo Caini Adultifori? Cum așa? Atât merităm noi, după ce te-am susținut lună de lună, corectându-te și oprindu-te la timp să cazi în ridicol? Faină fată! Faină, făină puteți să interpretați cum o vreți, dragi spectatori, drag juriu și dragi arbitri internaționali.
        Da, ați ales răspunsul bun. Azi totul se dedică copiilor, iunie fiind luna lor. M-a urmărit povestea acelui născut regal din „Regii blestemați”, romanul istoric semnat Maurice Druon. Oficial se știa că bebelușul a fost ucis, ce cuvânt greu. Poporul nu știa că pruncul regal a fost înlocuit cu o biată victimă, el urmând să trăiască sub acoperire cum se spune în filme, până va veni vremea să fie arătat lumii. Din păcate totul a fost împotriva lui, încât nu știe ce ar fi fost mai bine pentru el, să moară atunci ori să fie un mort în viață.
        – Gata cu lucrurile triste! „Interzis adulților” ar trebui să însemne un „NU” total tristeții, îndoielilor, lamentărilor, plângerilor, îngustelilor de tot felul, aluziilor și răutăților gratuite. Așadar un „NU” pus în calea a tot ceea ce ține de adulți. Noi, Perso Zmeiti DanKa Vrajivi, așa vedem lucrurile.
        O lume minunată ar fi cea în care voi nu ați avea loc ori cuvânt, iar acțiunile voastre ar fi limitate. Dar atunci nu ar mai fi democrație. Lăsăm asta să decidă onegheurile specializate. Păstrăm cuvintele pentru a le dedica lunii ce începe cu ziua trenulețului tudordariusian, trenuleț zglobiu ce are dreptul să se plimbe cât vrea, unde vrea și să ne adreseze cele mai zgubilitice întrebări.
        – Ce carte ți-a fost aproape sufletului în copilărie? Care este prima lectură de care îți adunci aminte? Câte cărți pentru copii ai citit? Câte cărți pentru cei mici ai scris? se repeziră Tudor S și Darius A.B.C.&C., fericiți că le-a venit și lor timpul întrebărilor.
        Prima carte de care îmi aduc aminte din pruncie ar fi „Cheița fermecată, ori Aventurile lui Buratino”. Nu neaparat pot să o dau ca preferință, însă ea mi-a rămas în memorie. Probabil că a intrat în casa noastră pe calea premiilor școlare, ele fiind primele cărți, în afara cărților de rugăciune și Biblie. Sper că am reținut bine titlul. Da. Netul mi-a confirmat, există această poveste scrisă de Aleksei Tolstoi, fiind readaptarea poveștii lui Pinocchio. Fără doar și poate că mă voi fi întâlnit și cu Pinocchio la un moment dat, când am dat iama în cărțile Bibliotecii Comunale din Ulmeni. Îmi vin în minte poveștile semnate de Frații Grimm, „Amintirile” lui Ion Creangă, „Recreația mare” de Mircea Sântimbreanu, basmele nemuritoare ale lui Petre Ispirescu, poveștile lui Hans Christian Andersen. Apoi: „Micul Prinț”, Antoine de Saint Exupery, „Prinț și cerșetor”, Mark Twain, „Mizerabilii”, Victor Hugo. Nu voi uita „Oliver Twist” și „David Copperfield”, Charles Dikens și multe altele. În cinstea lui Andersen, ziua lui de naștere, 2 aprilie, a fost desemnată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. Există și un premiu „Andersen”, considerat Premiul Nobel pentru literatura celor mici, ce se acordă din doi în doi ani.
        – Care dintre ele ți-a plăcut mai mult și mai mult? se simt datori să întrebe Darius ABC&C și Tudor S.
        Fiecare carte mi-a plăcut în felul său. Am vărsat destule lacrimi pentru cele triste. Mi-au înseninat zilele: „Cireșarii” lui Constantin Chiriță, Jerome K. Jerome, Grigore Băjenaru, Ionel Teodoreanu. „La Medeleni” a devenit cartea copilăriei, apoi cartea adolescenței și lectura ce îmi dădea voie să am vacanțe în tinerețe și la maturitate. Nu îmi place în mod deosebit să scriu pentru copii, m-am străduit pentru copiii mei, apoi pentru nepoți.
        – Ți se pare degradant ori poate îți vine greu să te cobori la nivelul lor de înțelegere? Marea literatură sau literatura mică? Aceasta este întrebarea năbădăioasă ce dă bătăie de cap scriitorilor. Dacă noi, Vitric Cartog Westit Nibritieni, nu o să îți adresăm întrebări incomode, cine să o facă?
        – Să o facă, să o facă! Chiar vrăjitoarele din Casa Lolelor Aprig Înlănțuite de Vrejul Înțelepciunii să adreseze întrebările tari. Se alintă trenul tudordariusian, doar este luna lor.
        Este o falsă întrebare întrebarea pe care ați adus-o în prim plan. Legat de literatură, ar trebui ca autorii să aibă o singură grijă, să fie bine scrisă. Legat de mine, nu îmi este ușor să scriu pentru copiii zilelor de azi. Poate ceea ce am scris se potrivește copiilor din generația mea ori din cele apropiate. „Nu Motanul și Zmeul Ca-fe-mini”, este o poveste despre calculatorul Felix, calculator pe care l-am prins în uz încă, pe când eram analist-programator. Acum, plecat din lumea calculatoarelor funcționale, în Muzeul Științelor, nu mai interesează pe nimeni. „Nu Motanul și Zmeul Pager”, este tot despre un zmeu, Zmeul Pager ajuns la același muzeu al Științei și Tehnicii. Apoi vine la rând „Nu motanul și Zmeul Semafor Roșu-Verde-Galben”, un zmeu ce este încă de actualitate. El își duce veacul la trecerile de pietoni, pentru a ajuta copiii să treacă corect strada. „Cui îi place școala?” O carte tot din seria „pentru adulți și alți copii”, cum denumesc eu aceste cărticele semnate de mine. Am scris-o când copiii mei erau mai mari. Întrebarea nu este adresată copiilor ci mai mult adulților răspunzători cu educația. Nu este o întrebare care să ducă la o revoltă școlară, ci mai mult dorește să provoace reflecții pe marginea vieții de părinte post-decembrist, veșnic școlar, care trebuie să facă teme, pentru un învățământ ce ridică mari semne de întrebare. „Nu-Motanul și fiul”, apărută în condiții excelente la Editura „Rao Internațional”, minunat ilustrată de pictorul băimărean Gheorghe Makara (RIP), este despre noile calculatoare, devenite prietene ori uneori dușmance ale elevilor. Nu pot să nu amintesc prezența mea în antologia „Bookătăria de texte și imagini”, două volume. Pentru nepoți am scris: „Dariusienii aterizează luni”, apărută în condiții deosebite la Editura „Neuma”, și proaspăt ieșita de sub tipar, „LutebaflA ori Alfabetul de Z la A” apărută la Editura „eLiteratura”, o cărticică veselă și colorată ce ispitește copilul să intre în lumea literelor, orice loc ar ocupa ele în alfabetul limbii române. M-am străduit să aduc pentru fiecare literă revoltată ori nu câteva cuvinte, câteva nume de copii ce încep cu litera respectivă.
        – Așadar să înțelegem că ți-ai făcut datoria și mai înțelegem că greutatea de a scrie cărți pentru copii se referă la copiii de azi, nu la pruncii de acum o jumătate de secol. Așadar, în numele maturilor, noi, cei din ZEA YIB XIC vă urăm, „La mulți ani, copii, adolescenți și maturi!”, născuți începând cu anul 1920!



                        Câteva aforisme

        Visul – cămaşa de noapte a inimii.
                                                                              *
        Timpul, un cer de nisip în care scormoneşte neîncetat un copil.
                                                                              *
        Copilăria,  epavă pe fundul lacrimii neplânse.
                                                                              *
        Peisajul sublim. Răsăritul privit cu ochiul lăuntric.
                                                                              *
        Poezie. Cu dinţii lor ascuţiţi, amitirile sfâşie carnea prezentului.
                                                                              *
        Lumina îmi lungeşte umbra către tine. Umbra, începutul unui zbor.
                                                                              *
        Dragostea, leagăn de lacrimi cu frânghii de vise.
                                                                              *
        Continuitate. Oasele mă vor povesti unui alt trup.
                                                                              *
        Poezia, lacrimă înflorită la marginea uitării.
                                                                              *
        Inima, harta nemuririi strânsă în pumnul timpului.
                                                                              *
        Inima îmi moare cu fiecare bătaie. Ecoul fiecărei bătăi o readuce la viață. Porțile paradisului rămân în continuare închise.
                                                                              *
        Dorul, fregată de lacrimi înaintând în blândul delir al apusului.
                                                                              *
        Rana, cuib al absenței chemând spasmodic o mângâiere.
                                                                              *
        Poezia, fruct al dorului, se pârguiește-n ochi plini de lumină.
                                                                              *
        Melancolie, strigăt adormit în leagănul de fum al iluziilor.
                                                                              *
        Poetul trăieşte într-o veşnică despicare a mării. Jumătate miracol, jumătate blestem.
                                                                              *
        Poezia, o veșnică întoarcere la prima dragoste din viața de dinainte de viață.
                                                                              *
        Sunt eu cel de mâine care se-ntâlnește cu eu cel de ieri, pentru a-l crește pe eu cel de azi.
                                                                              *
        Existența mea? La început, am fost un microb. Apoi am fost fagocitat de nemuritoarea poezie.
                                                                              *
        Poezia mea? O umbră ce-așteaptă să fie decojită de priviri agere.
                                                                              *
        Știi de ce inima-mi strigă? Ca să-mi întoarcă sufletul din zboruri prea înalte.
                                                                              *
        Să scrii înseamnă să înfrunți întunericul cu lumânarea aprinsă de cele mai vii amintiri.
                                                                              *
        Uneori spun lucruri inteligente. Iar oamenii îmi răspund: „Bună dimineața!”
                                                                              *
        De când cu măștile astea noi, oamenii ne resping mai mult. Dar nu și oglinzile.
                                                                              *
        Cui pe cui se scoate. Și mască pe mască.
                                                                              *
        Măști am purtat tot timpul. Acum ne deranjează că ni le pun alții.

                                                                Ionuț CARAGEA