Dumitru Augustin Doman - Spuma zilelor si noptilor de lectura. Ca Iona în burta provinciei.
Florica Bud - Migdale dulci-amare. Lorban & Vorban.


Spuma zilelor și nopților de lectură

                  „Ca Iona în burta provinciei”

                                                                              *
        Poezia conformistă? Când e altceva decât altceva.
                                                                              *
        „Păcatul de moarte al scriitorului este mândria. Mândriei i se pot opune numai smerenia,
minimalizarea propriilor calități, autoumilirea”. (Mihail Șișkin)
                                                                              *
        Amintiri de cititor. Copilul de clasa a doua, într-o zi de martie cu o ninsoare deasă și jucăușă, intrând pentru prima dată în biblioteca sătească; năucit de rafturile pline de cărți și de mirosul absolut necunoscut până atunci.
                                                                              *
        Titlu prețios „ratat” de Hemingway: Bătrânul și Thalassa.
                                                                              *
        „Se poate spune că orice carte e unică, asemenea fiecărei ființe. Toată lumea imită pe toată lumea, evident; numai că imitația nu e niciodată perfectă: există deformări și abateri; e ceea ce numim originalitate” (Cioran)
                                                                              *
        Imagine: un vierme aplaudând.
                                                                              *
        Dacă în analiza cărților s-ar folosi metoda ADN-ului, ca-n antropologie și în criminalistică, am
realiza că literatura universală ar fi o harababură generalizată.
                                                                              *
        Nu sunt invidios pe cel pe care-l bănuiesc c-ar fi găsit adevărul. Dimpotrivă, m-aș insinua mereu în preajma lui.
                                                                              *
        Deși nu-i prea reușește mereu, de multe ori Cioran e chiar cinic: „Un tânăr editor a venit să mă
vadă ca să-mi ceară un eventual manuscris. Îi răspund că o să-i dau unul, însă nu știu când, și că în momentul în care voi avea ceva gata, editura lui va fi dat cu siguranță faliment”.
                                                                              *
        Dacă Dumnezeu îți întinde scara, să nu te mai temi de înălțime.
                                                                              *
        Tudor Octavian imaginând „RAFTUL CU CELE MAI PROVOCATOARE CĂRȚI CARE NU S-AU SCRIS: Tratat de împrietenire, Manual de îmbătrânire, 100 de poziții ideale pentru visat cu ochii deschiși, Prin cele mai celebre wc-uri ale lumii, Sfaturi practice pentru bărbații de 1,55-1,60 m, Nebunii ale secolului XXI în curs de omologare, Vechi deprinderi sexuale la octogenari, Cum să te vindeci definitiv de așteptare, 1000 de romane de dragoste care te tâmpesc, Irosește-ți viața cu folos...”
                                                                              *
        Criticul care scrie intenționat lung, lăbărțat și ilizibil despre o carte involuntar lungă, lăbărțată și
ilizibilă îi face un serviciu autorului sau îl îngroapă de tot? Contează și feedback-ul. Dacă autorul se găsește frumos sau urât în oglinda textului critic.
                                                                              *
        O explicație pentru sentința că Cioran era cel mai mare stilist din literatura franceză după Flaubert? Iată: „Totul la mine începe de la măruntaie și sfârșește la fraza bine adusă din condei”.
                                                                              *
        „eu am trăit ca iona în burta  provinciei” (Ovidiu Genaru). Iată ce găsesc eu că e un vers definitoriu
pentru un poet, în definitiv o artă poetică veritabilă.
                                                                              *
        „Ce mă deranjează la Sartre e că totdeauna vrea să fie ceea ce nu este” (Cioran). Păi, care scriitor
nu vrea să fie mult mai important decât este și să se poarte ca atare?
                                                                              *
        „Așa cum pauza e o parte a muzicii, la fel tăcerea e o parte a textului. Poate că cea mai importantă” (Mihail Șișkin). Cred că aceasta este mai curând valabilă pentru discurs, pentru arta oratoriei.
       
                                                                Dumitru Augustin DOMAN



Migdale dulci-amare

                              Lorban & Vorban
         
                                                          Pamflet de Florica Bud
         
        A trecut și Moș Anu Ăst, parcă nu a fost niciodată… ca o dată! S-au stins ultimele bubuituri artificiere. Cerul își revine cu greu, adunându-și lacrimile neputinței într-un pocal de argint. Poate fi și unul de cleștar ori chiar turnat în aur și bătut în pietre prețioase, dar carnația lui nu va putea schimba cu nimic soarta muritorilor. Se pare că nici anul acesta nu vom fi cotați la Bursă, așa că tot bieți muritori ne vom numi. Poate tocmai de aceea începem anul cel nou, tăind cu nesaț din el o halcă mare, vrând parcă să-l hăpăim de zor, cu pofta unori căpcăuni cu nouă stomacuri și un singur mezenter.
        – Mai bine vorbește în numele tău! Doar așa vom putea să îți sărim la gât, noi, Neodocimi Dovăz Ianuari. Abia atunci îți va veni ca o mănușă apostrofarea noastră. Adică, vezi să nu îți stea în gât halca ianuarică, pătimind ca o biată „Albăca Zăpada” douăzeciuniară, adâncindu-te într-un somn din care doar valorile furibunde, ce urcă și coboară scara Richter, te-ar putea trezi. Pentru că ne ești aproape simpatică, în năuceala ta, am putea renunța la scara Richter pentru scara Mercalli.
        Și dacă au fost minunate și nenumărate focuri bengalice, atunci, mai mult ca sigur, încă mai rătăcesc pe stradă animăluțe speriate, ce nu își mai găsesc drumul spre casă. Din păcate, cu cât trec mai multe zile de la noaptea de Revelion, cu atât scad șansele ca ele să se dezmeticească ori să își găsească un stăpân bun. Ajung tot mai flămânde și însetate iar murdăria și frigul le devin casă.      
        Desigur că, ajungându-mă și pe mine anul nou din urmă, am devenit mai matură cu o lună. În acest context geopolitic mi-ar sta bine să devin mai gravă și ca atare ar fi momentul să atac teme mai serioase. Atacă-le, atacându-ne chiar pe noi, Prim Săptic Hruheri .Și abia apoi să ne explici ce s-a întâmplat cu piticii TudorS șiDarius A.B.C.&C., că tare plictisitoare este scena politico-social-culturală fără ei. Fără șotiile lor este ca iarna fără fulgii temători ai zăpezilor.
        Ușor de zis, greu de înfăptuit… maturizarea forțată. Am făcut totuși un pas, propunându-mi să devin gravă și fără să privesc dreapta-stânga, am purces la drum cu un titlu serios, ce m-ar putea arunca printre ceilalți maturi împovărați. Dar… de câte ori îmi propun ceva, fac chiar invers. Nu degeaba sunt locomotiva trenului tudordariusian A.B.C.&C.
        – Nu trebuie să fii mare psiholog, ca să îți dai seama că la Domnia Ta este vorba despre spiritul de frondă, specific puerilor. Oare de ce nu ne miră că nu poți părăsi încrengătura respectivă? Nu ne miră nici pe noi, Filozofifi Curent Exclamofili și nici pe Împăratul Țurțurilor Cristalini, fratele mai mare al Împăratului Zărilor Albastre.
        Voi lăsa – făcându-vă în ciudă, vouă, vă, vi, – faptele insectorilor pe mai târziu, uneori îmi vin gânduri croitorești, adică i-aș coase în buzunarul secolului, dar îmi lipsesc acul și ața potrivită. Îmi voi umple așteptarea unor fapte vitejești, posibil înfăptuite de pomeniții insectori, întorcându-mă la animăluțele mele.
        Așadar, ne aflăm pe strada cu nume de poet, umbrita stradă a castanilor sălbatici, punctul de trecere pentru patrupedele flămânde ce hoinăreau în căutarea mâncarii, apei și a iubirii. Imediat după Revelion numărul lor se tripla, ca acum de altfel, adică la cei care veneau în mod curent se adăugau proaspăt fugiții de acasă. Dacă găseau măcar apă, reveneau și a doua zi. Ajungeau în zona magazinului cam la aceeași oră. Unii erau mai îndrăzneți, alții stăteau speriați în expectativă.
        – Doamne Sfinte! Dar spune o dată ce vrei să spui. Ne obosești și nu ne alegem cu nimic bun de pe urma lălăielior tale. Sperăm că nu ne vorbești despre musafirii nepoftiți ca despre niște bubițe dulci! Ori să fie vorba despre alte boli ale copilăriei lui Darius A.B.C.&C. și Tudor’S? Asta pățim dacă tragem cu urechea fără cernere, nu toți… doar unii dintre cei ce luptă sub steagul numiților Dușnoni Hilapt Bubureti Mutonici.
        Să fiți sănătoși și în acest an, că obraznici sunteți! Așadar vă voi lăsa în pătrățica voastră, Azist Formarieni Huto și voi lăsa și omenirea să își rezolve problemele, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele i se datorează chiar ei. Voi poposi pe des pomenita strada cu nume de poet, poet ce, din păcate va fi scos din manualele școlare. Strada cu pricina mai este încă străjuită de secularii castani sălbatici, ce au scăpat crimelor comise asupra altor seculari băimăreni. Dar nu numai castanii o definesc; ar mai fi cireșii amari, verdeața diversă și florile ca un covor multicolor.
        – Ai uitat pisicile, uita-te-ar relele! Felinele își găsesc repede oameni care să le poarte de grijă. Desigur că se aciuaseră și pe lângă voi, Măicuțe Tereziene Cartierărești. Nu vom fi nici noi, Barturi Pământ Rekpieni mai prejos. Le vizualizăm, unele mai sperioase, altele obrăznicuțe de-a dreptul, cotropitoare, așa cum le știm și le iubim. Nu degeaba se spune că, dacă uin câine se consideră servitorul omului, pisica se poartă, dacă nu ca o stăpână deplină, măcar egala celui ce o hrănește!
        O egalitate care vă onorează, cel puțin pe voi Repkienii Boitirici Sulfatzinchieni! Noi le vrem stăpâne, dacă tot suntem în căutare de stăpâni!