Voci pe mapamond. MARIKO SUMIKURA
         
        Poeta și eseista Mariko Sumikura s-a născut în Kyoto, în 1952. Este absolventă a Universității  Ristumeikan, reprezentantă a renumitei  Japan Universal Poets Association, redactorul revistei internaționale în format online Poetic Bridge: Ama-Hashi (www.ama-hashi.com) și JUNPA BOOKS. Principala ei sursă de inspirație este poetul și romancierul medieval japonez Murasaki Shikibu, autorul volumului Poverstiri din Genji /The Tale of Genji. Primul contact al ei cu literatura occidentală vine dinspre poetul William Blake, pe care l-a aprofundat în cadrul lucrării de licență. Interesul crescut pentru cultura europeană include literatura franceză, literatura rusă, filozofia spaniolă, menționînd-o aici pe Maria Zambrano. Dintre volumele scrise de Mariko Sumikura  amintim cîteva: Femeie îmiresmatăKokoro Kaoru Hito (A Woman Scented), Femeie torcînd viseYume Tsumugu Hito (A Woman Spinning a dream), Femeie țesînd raza de soare/ Hikari Oru Hito (A Woman Weaving Ray of Light)Femeie în veșmîntul iubirii/ Ai Matou Hito A Woman Wearing Love)Bărbat îmbrățișînd pămîntulTsuchi daku Masurao (A Man Embracing the Earth). A participat la festivaluri internaționale de poezie (the 49th Struga Poetry Readings, 2011; Jan Smrek International Literary Festival, 2012; „Europa in Versi”, Como, Italy, 2015; Mihai Eminescu International Poetry Festival, Craiova, 2015). A tradus peste 30 de cărți pentru Junpa Books Series, obținînd premiul, The Translated Irish Literature Award,  acordat de  Ireland Literature Exchange, în 2012, pentru volumul poetului, Gabriel Rosenstock: Rostindu-i numele/ Mina wo Tonaete  (Uttering Her Name).
         
       
Cîini slăbănogi

         
        Lîngă o tarabă
        pe o stradă din India
        cîini slăbănogi ghemuiți
         
        poate  mai cade ceva      
        bunătatea omului  însă
        îi ține  în viață  
        le vezi coastele 
        sunt cîinii străzii
        trăiesc lîngă oameni
        sfîrșit de martie, 2020:
        oamenii au dispărut
        străzile au amuțit
         
        Oh, Doamne,
        rogu-te, poată-le de grijă lor și animalului       
        să treacă împreună prin toate  
         
        Înflorește doar o dată
         
        Vis coborît în mugure
        dimineață fără dezmierdare  
         
        Florile se deschid încet
        înmiresmînd aerul
        Fluturi de departe
        aripi  odihnindu-se o clipă
         
        Povara  florilor
        se pierde de-ndată în uitare  
         
        Floarea singuratică
        înflorește doar o dată
         
          Supărarea florii
         
        Niciunde nu pot să plec
        iubită floare
        rotunjește-ți obrazul
        suflă-ți polenul
        rostește-ți supărarea
         
        Ei bine, da,
        fă ceva
        să te simți în largul tău    
         
        Chiar și cînd plîngi
        ești frumoasă
        chiar și cînd te superi
        ești frumoasă
         
        Lăstar
         
        Dintr-o tulpină tare de Gekka Bijin
        dintr-o dată
        un freamăt de mugure  
        dintr-un loc nebănuit
        crește zi de zi
        către  cer
        se întinde pe diagonală
        viața merge, merge înainte
        foița radiantă
        se-ntărește  cu timpul
        verdele mai verde se face
        și  i se spune
        LĂSTAR
         
        Urmașii învingătorilor
         
        Urmași suntem
        supraviețuind fără lupte
        pierdute în istorie
        Urmași suntem
        supraviețuind fără pierderi
        în vremuri de jalnic rod  ori năpaste
          
        Urmași suntem
        zilnic trudind
        în cursa supraviețuirii
          
        odată puternici   
        tot credem
        în curajul neadormit
              
        simțim că singuri suntem
        singuri însă nu suntem
        iubindu-i pe cei dragi  
        Iubesc sakura înserării
         
        Iubesc sakura înserării
        privind-o nu e de ajuns
        îmbrățișez copacul
          
        Deopotrivă suntem  făpturi
        deopotrivă împărțim
        aceeași căldură   
         
        Petale gingașe
        strălucesc în soarele dimineții
        în caldă adiere
         
        Spre flori
         
        Cînd întunericul
        te copleșește
        ia-te după glasul florilor
         
        Cînd singur ești 
        florile neîndoielnic
        aduc liniște
         
        glasul florii
        îngînă  
        în celulele mele
         
        prinos de mireasmă
        crizanteme
        uitate de toamnă
         
        Zîmbet de floare  
         
        Fericirea poposește
        lîngă floarea stingheră
        Cîteva zile
        o revărsare de zîmbet  
         
        Ce chip frumos
        mai avea!
        Petale
        virgine
        Mireasmă
        domoală
        Își îmbie
        musafirul
         
        Timp fericit
        împreună
         
        Zîmbetul florii
        o taină pentru unii
         
        Pentru el
        un dar prețuit   
          
        Frumusețea florilor
         
        Nu obosești deloc
        arătînd  frumusețea
        florilor trecătoare
         
        Într-o zi
        cu penseta
        ai luat  toate petalele
        și le-ai aliniat pe o pînză albă
       
        Mijlocul
        a rămas gol
        fără stamine
        fără pistil    
         
        Caliciul însă
        întreține frumusețea
        este poate
        secretul ei 
         
        Camelia roșie
         
        Înflorind iarna
        îndepărtează rivalitatea
        dorindu-și singurătatea
         
        Fără să se plîngă
        nu se va cruța o clipă  
        nu vrea amintiri despre ea 
         
        Își petrece viața
        în grabă
        arzînd
         
        Ridicîndu-se la cer
        slavă îi aduce lui Buddha
         
                     Prezentare şi traduceri:
         
                                Olimpia Iacob