Voci pe mapamond. LAURA  BOSS
         
        S-a născut la 20 aprilie,1938, în Brooklyn A studiat la Perth Amboy, New Jersey, a obținut licența cu summa cum laude, și masterul la Universitatea  Fairleigh Dickinson, New Jersey.  A publicat  șase antologii de poezie, fiecare cu propria ei poveste: Dezgolire /Stripping (Chantry Press, 1982), volumul premiat, Pe marginea rîului HudsonOn the Edge of the Hudson (Cross-Cultural Communications, 1986). Cartea, Rapoarte de pe frontReports from the Front (CCC, 1995) a fost nominalizată la premiul Cartea americană. Arme: Poeme alese și noiArms: New and Selected Work (1999) și Lumină călăuzitoare /Flashlight (2011) sunt publicate la Guernica. Volumul Cel mai grozav iubit/The Best Lover/ a fost publicat de was published by New York Quarterly (2017) who will also publish her posthumous seventh collection, Family Promises, in 2021.Poemele ei au apărut în The New York Times și în antologia Poeți din New Jersey: Din perioada colonială pînă azi /The Poets of New Jersey: From Colonial to Contemporary (Jersey Shore Publications). În 1998, manuscrisul ei a ajuns în etapa finală, fiind premiat (Poetry Society of America’s Alice Fay Di Castagnola Award). Laura a fondat și a editat revista de poezie, Lips, timp de patru decenii. De fiecare dată, ea a răspuns invitațiilor de susținere a momentului poetic din cadrul unor evenimente speciale care au avut loc la diverse universități (United Nations, the Dodge Poetry Festival, Princeton University, the New York Public Library, the Folger Shakespeare Library in Washington, DC, etc.) In 2014, Laura Boss și John Gallaher au editat volumul, Timpul este o jucărie: Poemele alese de Michael Benedikt/Time Is a Toy: Selected Poems of Michael Benedikt (University of Akron).
        Laura Boss s-a stins din viață pe 9 aprilie, 2021, după o luptă curajoasă cu necruțătorul cancer pancreatic.
             
         Împreună 
        lui Gregory Corso
         
        Un an am locuit cu Gregory
        sau mai degrabă el cu mine
        și deși  doar un an
        parcă au fost douăzeci
        noaptea pe canapeaua mea de catifea de culoarea castanei
         scria în jurnalul tras în broderie
        de mătase roșie chinezească 
        scria cu stiloul Mont Blanc cu cerneală maron,
        cumpărat de mine la rugămintea lui, unul pentru el
        și altul pentru mine (deși nu l-am luat niciodată)  
        Televizorul mereu era pornit și mereu  atras de
         jocul de baseball –
        diminețile împreună alergam pe Christie Street
         să-și ia cele de trebuință supraviețuind zilei –
        Aveam acum misiunea deloc optimistă să-l fac să se oprească
        să se lase de  obiceiurile rele și  de demult
        Purtam capa nevăzută a Fiicei Războiului
        dar niciodată nu am avut succesul Fiicei Războiului
        Uneori ieșeam la Maxwell Plum’s 
        însă  stătea  cît să  ia prînzul pe jumătate
        M-a luat la cinema să vedem  Napoleon
        însă l-am văzut pe jumătate (era incredibil de lung)    
        Stătea în apartamentul meu și picta la autoportret
        mereu schimba fața – odată chiar s-a făcut negru –
        avea zarea din San Francisco în spatele lui
        A pictat portretul lui Kerouac, prietenul lui –
        și portretul meu, cu ochi turcoaz deși
        ei sunt verzi,  și pînă și cerul l-a făcut turcoaz
        m-a făcut să arăt ca o tîrfă – culorile însă erau frumoase
        Am plecat la San Francisco să căutăm un apartament
        dar  ne-am întors la New York și am fost anunțați că Ted Berrigan murise–
        Niciodată nu  am avut norocul, îmi dau seama, să o scoatem la capăt
        Amîndoi eram o lumînare făcută în casă, frumos mirositoare, fragilă  –
        cu fitilul scurt pîlpîind
         așteptînd valul următor de tsunami să o stingă. 
         
        Această Zi a Recunoștinței   
         
         De Ziua Recunoștinței eu și soțul meu am plecat în Atlanta
        să petrecem de joi pînă duminică
         cu fiica lui cea mai iubitoare
        Eu și Jim ne-am sculat la 3:20 a.m. și
        am ajuns la aeroport înainte de 5
        Soțului meu actual (nu chiar atît de deosebit
        de celălalt de acum cîteva decenii)
        îi place să fie prompt, și să fii foarte devreme oriunde
        chiar nu e  problemă pentru mine
         
        Soțul meu avea un bilet gratuit pentru mine
        și era  bine în avion   
        La aeroport soțul meu s-a oprit să-și  cumpere
        obișnuitul bilet de loterie
        în timp ce fiica lui aștepta liniștită
        Cînd am ajuns acasă la ea, curcanul însă
        Încă era în cuptor   
        Fiul ei, soțul ei, și soțul meu au urmărit
        un meci de fotbal la tv
        Cînd masa a fost gata, le-am spus că există o tradiție
        în familia mea, de ani buni,  înconjurarea mesei,
        fiecare rostind  un lucru
        pentru care este recunoscător       
        Ei însă au spus rugăciunea și s-au închinat
        și au spus că erau recunoscători pentru bucate
        Și eu am spus Amin împreună cu ei
        însă nu m-am închinat
        fiindcă sunt  evreică, și nici soțul meu,
        care s-a convertit  la iudaism
        cînd s-a căsătorit cu a doua lui soție
        Mă gîndeam la fiii fiului meu, care sărbătoreau  Ziua
        Recunoștinței cu mama lor și abuela
        cu care locuiau de cînd se despărțiseră părinții lor,
        cînd erau la grădiniță,
        și în clasa a treia  
        Mă gîndeam la fiul meu mai mare și la copiii lui care
        își petrec fiecare Zi a Recunoștinței
        cu cealaltă bunică a lor, mama norei mele
         
        Mă gîndeam la fiul meu mai mic singur de Ziua Recunoștinței,
        întrebîndu-mă dacă  nepoții mei îmi vor da telefon, unul dintre ei cel puțin,
        ori îmi vor trimite email azi, cel puțin anul acesta de Ziua Recunoștinței 
        La cină am lăudat compoziția pentru cîrnat
        pregătită de soțul fiicei mele vitrege
        după o rețetă a familiei
        Am vorbit despre deliciosul soufflé  de dovlecel
        gătit de fiica mea vitregă
        Am discutat despre fiul lor de paisprezece ani care crescuse tare mult
        de la ultima noastră vizită,  
        Mă gîndeam la fericirea mare a soțul meu
        alături de fiica lui și familia ei, cel puțin așa părea,
        Și mă gîndeam că trebuie să fiu recunoscătoare pentru asta
        și pentru nepoții mei care se bucură de tradiționala
         Zi a Recunoștinței, cel puțin cu unul dintre bunicii lor,
        și dragostea mea pentru nepoți e atît de mare  încît
        știindu-i  fericiți e mai mult decît de ajuns.
         
        Urne gemene   
         
        Mă gîndesc cum înainte de operație cu trei săptămîni  
        mă gîndeam (mi-am lăsat apartamentul în ordine, în caz că  
        nu supraviețuiam, scutind-o pe  mama de
        un atac,  văzîndu-mi casa prima dată) la primul lucru pe care
        a doua soție a primului meu soț l-a făcut după căsătoria lor,
         primind două locuri în  criptă ca ei să fie “pe veci împreună“ (deși, în religia iudaică
        tradițională, eu sunt tot căsătorită cu el, divorțul iudaic neavînd loc  – doar cel obișnuit, civil)       
         
        Și tot îmi spun  că loc nu am să mă înmormîntez –
        niciunul  în Long Island,  lîngă bunicii mei –
        niciunul  mai aproape, în Queens, unde tata, părinții,
         surorile lui sunt înmormîntate, un loc fiind liber pentru mama
         
        Cîtă durere pe copiii mei la ceasuri cernite  
        Această nevoie de aflare a  unui loc pe care să-l sape, să mă așeze acolo  –
         Civilizat ar fi să mă incinereze, scutindu-i astfel  de timpul, efortul drumului  la cimitir  –
        cu faruri aprinse  în drum spre Long Island
        și fără aer condiționat,  
        mașinile din cortegiul funerar  
         parcurg  zece mile pe oră,
         supraîncălzindu-se  –Nu, un loc, poate,  mai aproape
        de ei –dar s-ar dovedi  prea mult pentru ei –
         
        Da, mai bine și mai ieftin ar fi să fiu arsă și cenușa
        să le fie dată  într-o urnă  frumoasă din lut brun  –
        sau lăcuită în roz, cu muguri mărunți  de trandafir,
        margarete  dacă doresc –
        și așezată deasupra șemineului
         
        Dar pe care poliță a șemineului
        se vor bate fiii mei, care  va păstra cenușa mea –
        se va sfîrși lupta pe  urna deprimantă
        tronînd pe polița lor (niciunul nu are poliță)  –
        Și ce vor simți soțiile lor să o aibă pe soacră
        pe veci  în living, praful fiind vizibil,
        ori podelele  neaspirate, o necontenită învinuire
        reciprocă – deși  niciodată nu a fost legată de casă –
         
        Dar poate că iubitul meu de zece ani își va dori urna –
        La urma urmei,  colectează cutiile din carton
        provenind de la VCR  sau ventilatorul electric  –
        se vor certa ei pe cenușa mea –
        mă vor împărți în trei:
        ca să aibă cenușa picioarelor
        ușor varicoase  – capul meu –
        sau sînii –
         
        Fiul meu mai mic, care nu a renunțat la biberon
        pînă la  cinci ani, îmi va primi probabil sînii
        Nu, iubitul mi-l văd dorindu-i  –
        Mereu i-a admirat –
        Acum poate să aibă cenușa lor –
        va cumpăra un sutien negru, reușit  din catalogul  Victoria’s Secret
        și îl va pune înăuntru –îl va scoate
        cînd  i se va face dor de mine –
        Nu, cenușa de pe sutien i-ar însemna locul
        și el urăște praful dîndu-i o nestăpînită furie –
         
        Nu, îl văd luîndu-mi cenușa –spre ușurarea
        ambilor mei fii –și în special a soțiilor lor –
          
        Îl văd punîndu-mi cenușa într-o urnă pe măsură
         aleasă de el, cu mare grijă pentru Kate, pisica lui  –
        Văd urnele noastre gemene deasupra șemineului –
        Soarta mea e să fiu acolo lîngă această pisică la care am fost alergică
        în viața –văzînd o nouă iubire a lui într-un acces de gelozie
        după ce, cu lacrimi în ochi, îi spune cît de mult m-a iubit
        după ce a făcut dragoste cu ea, această dragoste nouă,
         malițioasă schimbă locul  acestor două urne
         alegînd șemineul din dormitor,  el, de fapt,
         vorbind astfel pisicii cînd iși amintește de mine –
        și tandru îi mîngîie urna și îi spune Laura 
         
            Numărînd păsările
         
        Acum cîțiva ani, mama mi-a spus că adormea
        numărînd verișorii: primul , al doilea, al treilea
        Mătușa Rose mi-a spus că adormea numărînd
        bărbații pe care îi cunoscuse
        iar eu la fel,  după ce  am  adunat niște ani, am început
        să număr bărbații pe care i-am cunoscut și nu mai erau printre noi
        Deodată însă, anul trecut,în aprilie, cînd m-am măritat
        cu un psiholog, am schimbat modul  în care adormeam
        și, în loc să număr bărbații pe care i-am cunoscut,  
        chiar dacă nu mai erau printre noi, doream să număr
        ceva mai potrivit pentru o femeie măritată,  și
        mai ales, bogată în ani, măritată cu un psiholog care
         mă întreba uneori despre visele mele.
        Așadar, cînd nu adormeam, începeam să număr fel și fel  de păsări, nădăjduind să-mi aducă
        vise mai așezate și legate apoi de noul meu soț.
        Cînd  nu reușeam să adorm  începeam să număr păsările:
        sturzi
        mierle albastre
        rîndunele – lăstuni purpurii, rîndunele de copac
        șoimi    
        gîște canadiene
        porumbei
        colibri –  cu gît rubiniu,  ori cu cioc lung și  negru
        bufnite
        șoimi
        pitulici
        vulturi
        lebede
        pescăruși
        păuni
        Curînd  mi-am dat seama că nu voi avea  păsări suficiente să număr
        față de lista lungă de bărbați imposibil de numărat ca să adorm.

                     Prezentare şi traduceri:
         
                                Olimpia Iacob