VOCI PE MAPAMOND. HASSAN  AL  ABDULLAH

        Poet şi romancier, S-a născut în 1967, într-un sat din Gapalganj, Bangladesh. Poet şi romancier, a  inventat sonetul Swatantra , alcătuit din  strofe  de şapte versuri, şi  o  nouă schemă de rime: abcdabc  efgdefg. A publicat în Dhaka, Bangladesh,  cinci antologii de versuri, un roman, şi un manual despre retorică şi prozodie în bengali.  În New York, editează  şi publică o revistă de poezie în limba maternă.  Predă matematică şi informatică. Publică în revistele de literatură din Dhaka  şi Calcutta. Locuieşte în New York din anul 1990.    
         
        SCARĂ SPRE CER
         
        În ziua aceea, de pe scara spre cer
        Ca roua dimineţii
         Degetele  de la mâna-ţi stângă
        Au coborât pe mâna mea, şi m-ai privit adânc.
        Toată apa oceanului
        Se afla în ochii tăi,
        Din  dinţii  ca laptele
        Strălucirea de aur a zâmbetului . . . trupul tău. . .
         
        Cu mâna dreaptă mi-ai închis ochii– -
        “Să nu mă vezi!”– -
        De ce, nici azi n-am aflat.
         
        Apoi valuri şi deasupra alte valuri
         Chipul acum era chipul tău.
        Pe acea scară tu şi eu,
        Eu şi tu, şezând. 
        Îţi aminteşti ziua aceea
         mai cerească decât cel mai luminos cer ?
         
        Îmi  vine în minte iar şi iar
        Poezia lui Nazrul în glasul tău–
        Părul ţi se întinde pe Danshiri, râul lui Jibanananda–
        O nouă scară spre ceruri.   
         
        Notă
        Kazi Nazrul Islam : cel mai renumit poet bengalez rebel din secolul al XX-lea Jibananada Das: poet bengalez care a introdus modernismul într-o manieră personală
         
        POEZIE, ÎNTOARCE-TE
         
        De câteva zile, Poezia m-a părăsit.
         
        Mă trezesc în miez de noapte
        Strigând: „Poezie, Poezie, ce s-a întâmplat?
        Unde eşti?” Dimineaţa, privind fix, la întâmplare,
        Descopăr soarele abia  născut,
        Aud corul păsărilor, curgerea tumultoasă a râului.
         O simt acolo.
         „Ce-ai zice de o ceaşcă cu ceai, Poezie !”
        Tăcere.
        Şi capul doare  de sete de ceai.
        De ce oare, oare de ce,
         m-a părăsit Poezia ? Nu ştiu.
         
        Acest divorţ între mine şi Poezie
        Se întâmplă adesea
        Răspândind în jur mireasmă antică.
        Punându-i un trandafir pe frunte,
        O întâmpin din nou.
        Şi Poezia spune : „Te iubesc,
        Niciodată n-am să te mai părăsesc o clipă.”
        Şi răspund : „Iubito, fără tine
        Sunt părăsit, un cerşetor.”
         
        Şi apoi, odihnindu-ne îmbrăţişaţi,
        Pictăm săruturi pătimaşe.
        Poezia rămâne, şi eu la fel.
         
        EVOLUŢIE
         
        Oamenii miros a cal
        dar calul nu miroase ca ei.
         
        Oamenii miros a câine
         Dar câinele nu miroase ca ei.
         
        Oamenii miros a şobolan
        Dar şobolanul nu miroase ca ei.  
         
         Oamenii miros a şacal
        Dar şacalul, surprinzător,
        nu miroase ca ei.
         
        CATASTROFĂ: CURÂND DUPĂ  ACEEA
         
        – Nu te-am chemat pentru atâta stricăciune.
        Cerul e gol.
        Frunzele căzute acoperă  seara.
         
        – Ştii vârsta pământului ?
        Oamenii de ştiinţă afirmă
        Că are patru sute cincizeci de milioane de ani.
        Să nu crezi
        Că drumurile dragostei s-au schimbat.
         
        – Stiloul lipseşte
         Coala de scris
        e acum Sahara.
        Pe vârful Sitakundu,
        Tremură un tânăr.
         
        – E noapte şi e prea târziu,
         Pun receptorul în furcă.
         
        – Fiecare îl pune jos.
        De ce stai la telefon toată noaptea?
        Lumea îmbătrâneşte
        E timpul să cunoaştem multe inimi.
         
        Sitakundu- munte în partea de sud din Bangladesh
         
           BEAU  CÂND SUNT CU MINE
         
        Sorb esenţa poeziei când sunt cu mine
        De parcă aş bea tot trupul lunii
        Într-o noapte cu clar de lună. Ochii-ţi visători,
         întâlnind sprincenele, părul Bonolatei Shen,*
         buzele dulci, obrajii frumoşi,
        Şi farmecul sânilor tineri,
        Sunt aplecaţi peste  poemul bine scris,
        Când tu nu eşti cu mine.
        Eşti mult mai aproape de o figură poetică.
        De câte ori se cântă un cântec,
        Imaginea ta dansează pe muzică
        Şi ca un fluture stă
        Pe frunzele unei verzi păduri.
         
        Îţi văd eterna prezenţă
        Pe bolta albastră a cerului,
        Cu fiecare căutare îndelungă a apei cristaline
        Te văd, înotând ca o lebădă.
         
        Ca să te cuceresc, dragostea mea,
        Sorb fiecare poem
        Cu bucurie deplină.
         
         *Bonolata Shen--personaj  prezent în poemul lui Jibanananda Das, poet bengalez modern
         
        PANDORA  LA CUTIA DE SCRISORI
         
        Poemele tipărite desfac nodul sentimentelor noastre,
        O aşteptare cu care înaintez.
         
        Şi aici,
        Din pieptul meu dezlănţuit
        E urletul mileniului
        Gata să măsoare adâncimea dragostei
        Apoi, trăgându-şi sufletul, doarme nestingherit.  
         
        Cu poezia într-o mână
        Şi Secolul XX în cealaltă,
        Monitorizez lumea,
        Privind lung la poemele-ţi tipărite
        Şi  sfârşitul săptămânii vine
        Cu câteva doar, sincere –
         
        Pline de lăcomie, gelozie şi faimă ieftină
        Miresmele efemere de adulter ies  
        Din paginile tipărite de curând.
         
        Liniştite la izvorul cutiei de scrisori a Secolului,
        Amorurile se-ntrec în număr,
        Aşteptate cu-nflăcărare pînă la sfârşitul zilei.
         
        Poezia şi Secolul XXI ajung înţelepte cu vârsta.
         
        CASA DOMNULUI
         
        În copilărie
        Am văzut mulţi zei
        Cu ochi mari şi roşii
        Ameninţători.
        Zilele au trecut pe lângă mine   
        Ca puii speriaţi
        Aruncaţi într-un colţ al gospodăriei.
         
        Nu i-am privit în ochi.
        Erau  în mintea mea
        În gândul încă firav
        Nemişcaţi în câmpul meu vizual.
         
        Nefericit nu eram,
        Mergând în urma lor, însă uneori  
        Prindeam dor de o plimbare departe
        Departe de împărăţia lor.
        Setea libertăţii
        Mijeşte în pieptul meu înflăcărat.    
         
        Zeii sunt tot acolo, chiar mai emancipaţi,
        Mai robuşti, cu picioarele pe sfere atomice :
        Pânzele de păianjen îmi întemniţează zilele
        De fapt
        Nu m-am depărtat deloc din împărăţia lor.     
         
                                  Prezentare şi traduceri : Olimpia Iacob
         
        Hassan Al Abdullah. Breath of Bengal. Bengali Poets 1. Series Editor: Stanley H.Barkam. Translated by Nazrul Islam Naz. Cover Art by Aaka Babul.  Cross-Cultural Communications, Merrick, New York, 2000)