VOCI PE MAPAMOND
         
                                                      HUGUETTE BERTRAND
         
             Canadianca Huguette Bertrand este editor de carte şi autoarea unui număr de 35 de cărţi de poezie. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Québec, şi reprezentantă a Canadei în cadrul Mişcării Immagine & Poesia,Torino, Italia.
         
         
        Mozaic
         
        Cum se clădesc relaţiile
         într-un mozaic
        al frumuseţii nesfârşite
        când motorul se gripează
        la fiecare teamă
         
         şi ce urmează să se spună
        când întrebările iau cu asalt
         războiul de ţesut vise
        vise smerite
         coborând dealul
        odată cu mulţimile
        încrezătoare unele în altele
        dornice să vadă marele spectacol
         
        aceasta e probabil o mare iluzie
        răspândită în subteranele urbane
        sau o poveste depănată
        într-o seară plăcută de vară
         
         
        Totuşi
         
        Pe drumul de fier al destinului
        trenul a fost anulat
        odată cu pasagerii
        lăsând un vis să se spulbere
         
        Un vis ascuns în ochii
         care l-au văzut
        şi a crezut în el
         
        totuşi acolo s-a aflat
        tot timpul
        în peisajele nenumărate
        arătându-se
        prin imagini, vorbe şi sunete
        apoi dispărând deodată
        la trecerea peste drumul de fier
        din greşeală
         
         
        Protectoarea
         
        Această femeie singură
         merge
        prin oraşul cenuşiu
        duce cu ea
        o ciudată fericire
        merge
         
        merge printre zvonuri
        scutură cenuşa minţilor adormite
         vopseşte cuvinte pe fiecare fereastră
         e protectoarea
         
        protectoarea amintirilor publicate
        îngropate noaptea
        plimbându-se printre stânci
         suflă
         
         suflă peste tăciuni
        eliberând tăcerile zilelor de odinioară
        reînviind memoria
        acestui oraş părăsit
         
         
        Model nou  
         
        Când a fost din nou lumină
        umbrele au evadat
        lăsând în urmă
        o parte a poveştii neterminate
         
        A trimis câteva raze de soare
        pentru recâştigarea viselor
        suspendate pe limba orelor
        lăsând ciocnirile şi fricile
        în albumul zilelor de odinioară
         
        această renaştere a viselor
        din zori la asfinţit
        a înflorit
        arătând un model nou
        de frumuseţe şi dragoste
         
         
          Pacea de aur
         
        Pacea de aur se zbate neîncetat
        în minţile de aur
        când dintre ele unele se târăsc  
        în întunericul minelor de aur
         
        speranţa şi pacea sunt gemenele
         celor care sapă în minele din adâncul minţilor
        cu farul speranţei lor
        oblojind pacea năruită
        aceştia nu se vor opri  
        o clipă măcar
        urmărind seminţele
        ajungând floare
        în grădina noastră de zi cu zi
        pe partea însorită
        a păcii de aur
         
         
         
                                                      LIDIA CHIARELLI
         
             Este unul din membrii fondatori ai Mişcării literare şi a artelor, Immagine & Poesia, iniţiată în Torino, Italia, în 2007. Este artist, realizând Instalaţii de Artă, poetă, deţinătoare a multor distincţii şi premii [( Certificate of Appreciation from the First International Poetry Festival of Swansea (UK); Pushcart Prize (nomination in 2014, 2015, 2016)]. Opera literară a Lidiei a fost tradusă în multe limbi şi publicată în reviste din Italia şi din străinătate( Franţa, Marea Britanie, India, Albania, Coreea de Sud, Polonia, Slovacia, Cehia, etc.) 
         
         
         Roşu ca macul
         
                   Îmi las mâinile printre flăcări
                                  Sylvia Plath
         
        Despre vara de atunci
         îţi aminteşti
        doar de macii însângeraţi
        de micile flăcări
        care ţi-au ars sufletul
        o mie de maci
        răni deschise
        sângerând
        în tine.
        Călătoria ta în căutarea uitării
        a pornit în orele tăcute ale zilei
        acum rătăcite
        pe cărările sterpe ale minţii.
        Atunci fâşii lungi de apus de soare
        semne triste
        au colorat cerul
        fără grabă
        înconjurându-te
        cu liniştea stinsă, adâncă.
         
         
        Lumea lui Katherine Mansfield
         
        Violete de Parma, lalele şi crăiţe
        doamne elegante dornice să ţină
        canari cântători şi tăvi smălţuite
         trezesc târgul acesta al deşertăciunilor
         
         Dâre de scrum în după-amiaza de iarnă
         greieri cântând la unison toată vara
         anotimpurile vin şi pleacă
        E lumea ta, o lume ştiută de noi
         
         cu ironice cinice dar blânde anoste
        sterile convenţii neacceptate de tine
        cu uşoară şi vie atingere
         ţinuta burgheză trezindu-ţi dispreţ nemărginit
         
         grădini frumoase şi strălucitoare nunţi închipuite
        sunt decorurile tale fermecate fragile
         ia-ne de mână în micul tău univers
        fii ghidul nostru în ţara asta de basm orbitoare  
         
         
        NIAGARA
         
            Nimic mai mătăsos ori mai flexibil decât apa
            şi, totuşi, nimic nu-i poate rezista.
                    Lao Tzu (născut în 604 î.H.)
         
        Înaintăm pe râu
        barca se leagănă pe ape-nvolburate
        şi se aude parcă
        suflarea valurilor.
         
         
        O ploaie blândă ne mângâie
        mugetul – puternic şi mai puternic –
        e muzică venită din vremuri străvechi.
         
        Învăluiţi de o ceaţă uşoară
        tremurăm în faţa abisului
         
        ( privirea noastră
        îmbrăţişează
        vâltoarea frenetică)
         
        şi uşor ne pierdem
        în albul nesfârşit
        al Niagarei
         
         
         TIHNA BĂRCILOR  
         
        Traversăm marea
        cu ochi
        orbiţi de lumină
        şi buze
        uscate de sare.
        Destinaţii neatinse încă de noi
        ni se arată
        când
        puternici şi teferi
         plecăm, provocând vântul.
         
        Clipe risipite
        din vremuri apuse
        efemere, fragile,
         acum
         se destramă
        precum urmele paşilor pe nisip.
         
         
        TIFFANY
         
               Eterne sunt diamantele
                         Ian Fleming
         
        Uşa glisantă
        se deschide larg fără zgomot atrăgătoare
        Bine aţi venit la Tiffany
        Peştera lui Aladin
        din secolul douăzeci şi unu.
        Zăpuşeala acestei amiezi de vară
         deja a rămas în urma mea.
         
        Un covor moale, roz,
        îmi aşteaptă paşii
        – mereu nebănuiţi –
        când bâzâitul aerului condiţionat
        devine dulce melodie. 
         
        Zăbovesc cu băgare de seamă
        printre casetele ivindu-se strălucitor
         
        bijuteriile cu modele rafinate
        privesc pe furiş.
         
         Urcând
        liftierul
        mă invită amabil.
         
        La etajul doi
        diamante solitare
        – cu tăietură marquise
        spun poveşti de departe
        despre maharajahi şi regine
         
        Urc
        la raionul de cadouri.
        O vânzătoare pricepută
        pune cadourile
        într-o pungă albastră Tiffany
        – în Italia eu trebuie să fac asta –
        şi zâmbeşte.
         
        Acum şi eu zâmbesc :
        ca o nouă Audrey Hepburn
         am devenit azi
         parte din legenda Tiffany
         
         
            Traduceri:
         
              Olimpia IACOB